Membrii Comisiei de sistematizare a circulaţiei au avut astăzi şedinţă în mai multe zone ale municipiului. Una dintre acestea este parcarea din zona Bucovina, în apropierea Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi”. Despre numărul insuficient de locuri pentru taxi în acea parcare și disconfortul clienților care ajungeau la magazinele din zonă, adesea blocați de taximetre, s-a vorbit şi în alte şedinţe ale acestei comisii, primarul Cosmin Andrei garantând o remediere a situației.
Astfel, astăzi au fost stabilite mai multe măsuri care să ducă la fluidizarea circulaţiei în acea zonă. În parcare vor fi 15 locuri pentru taxiuri. Pentru a veni atât în sprijinul cetățenilor, cât și a operatorilor de taxi, primarul Cosmin Andrei a solicitat ca în parcarea menționată, pe o bandă să fie amenajate locuri de staționare doar pentru taxi, în așa fel încât pe cealaltă bandă, cetățenii care vin la cumpărături să poată parca fără a mai fi blocați ulterior de operatorii de taxi.
„Am prelungit staţia de taxi, să nu mai stea taximetrele peste tot să blocheze şi celelalte maşini, să stea doar pe o linie. În felul acesta nu va mai fi haos în respectiva parcare. Taximetriştii mi-au promis că vor fi organizaţi. Am discutat şi cu şeful Camerei taximetriştilor şi cu ei”, a declarat Cosmin Andrei.
Totodată, a fost instituit sens unic de circulaţie în acea parcare, dinspre Colegiul Economic „Octav Onicescu” spre Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”.
Botoșănenii care aveau locuri concesionate, în faţa taximetrelor, vor primi alte locuri de parcare, în imediata apropiere, respectiv pe trotuarul aflat vizavi de biserică.
Măsurile decise astăzi vor intra în vigoare după ce vor fi făcute marcajele necesare de către muncitorii Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA). „Noi dăm comanda imediat la DSPSA„, a concluzionat Cosmin Andrei.