Consilierii municipali au desemnat astăzi, 12 iulie, un alt ales local în comisia pentru soluţionarea contestaţiilor la sesiunea de acordare a fondurilor pentru susţinerea sportului de performanţă. Asta pentru că viceprimarul Liviu Toma, membru în comisie, a intrat în concediu. Edilul avea programat de mai mult timp concediul şi nu ştia că procedura vizând acordarea finanţării se va prelungi şi că vor exista şi contestaţii.
„Nu există niciun fel de dedesubturi, deși am văzut că s-a speculat în mass media că ar fi plecat, ar fi venit. Nu, avea un concediu programat și pentru că vrem să răspundem contestațiilor, avem nevoie de votul dumneavoastră, astăzi”, a explicat primarul Cosmin Andrei.
Social democratul Miluţă Timofti l-a propus în comisie pe consilierul PSD Gabriel Tanasă, directorul Urban Serv şi fost arbitru de fotbal. Consilierii liberali nu au făcut propuneri. În urma procedurii de vot secret, cu 16 voturi pentru şi patru împotrivă, Gabriel Tanasă a fost votat membru în această comisie.
În primă fază, comisia de evaluare a proiectelor depuse de asociaţiile sportive, a decis ca suma de un milion de lei să fie alocată Asociaţiei Club Sportiv Magnum. Decizia a iscat nemulţumiri, municipalitatea primind contestaţii din partea Asociaţiei Fotbal Club Botoşani, Asociaţiei de Baseball şi Asociaţiei Dante.
„Am putea să ieșim din încurcătura asta cu toții, onorabil”
În cadrul şedinţei, fostul primar Cătălin Flutur a propus ca fondurile pentru susţinerea activităţii sportive să fie repartizate ca anul trecut, ţinând cont de faptul că încă ne aflăm în stare de alertă.
„Am auzit că este prima dată când se dă în baza Legii sportului. Nu. Am prins în bugetul de anul trecut bani în baza Legii 69, a apărut Ordonanța 55, s-a făcut repartiția fondurilor conform Ordonanței 55 (privind instituirea unor măsuri de protecţie socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 – n.r.). Atunci nu eram obligați să folosim acest regulament al nostru (al Consiliului Local – n.r.). Gândiți-vă foarte bine, am putea să ieșim din încurcătura asta cu toții, onorabil, dacă aplicăm Ordonanța 55 și o să dăm în mod proporțional la toți cei care ne-au cerut. Pe legea 69 și regulamentul nostru, degeaba am votat comisia de contestații că va ieși tot așa”, a declarat Cătălin Flutur.
Comisia de rezolvare a contestaţiilor, din care fac parte trei consilieri municipali, respectiv Cătălina Lupaşcu, Daniela Vicol şi Gabriel Tanasă şi încă doi funcţionari din primărie, îşi va începe activitatea în aceste zile. Cel mai probabil, vor fi necesare mai multe şedinţe, ţinând cont de faptul că asociaţiile care au depus contestaţii au solicitat mai multe documente de la primărie.