Un tânăr din județul Botoșani a rămas pieton după ce a provocat un accident în mijlocul orașului, fiind aproape de comă alcoolică.
În vârstă de 37 de ani, acesta se afla la volanul unul Volkswagen Passat, cu care se deplasa pe Calea Națională, dinspre centru spre gară. Imediat după intersecția din dreptul Școlii 11, acesta a pierdut controlul volanului, a lovit scuarul ce desparte cele două sensuri de mers, după care a ajuns cu partea stângă a mașinii pe contrasens, iar restul pe scuar. Imediat, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, sesizate prin 112 de producerea accidentului, dar și de faptul că șoferul abia se putea ține pe picioare.
“Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,29 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțunii de conducere unui vehicul sub influența alcoolului.”, a precizat Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
Foto: Daniel Afrăsînei/Radar Botosani