spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTLovitură de 10 milioane pentru Nova Apaserv

Lovitură de 10 milioane pentru Nova Apaserv

♦ Societatea Nova Apaserv continuă să se afle pe un butoi de pulbere, pentru că mult așteptatul ajutor de la Guvern, în sumă de circa 10 milioane de lei, nu va mai ajunge. În urmă cu aproape două săptămâni, pe adresa CJ a ajuns răspunsul negativ din partea Ministerului Dezvoltării

Societatea Nova Apaserv continuă să se afle pe un butoi de pulbere, pentru că mult așteptatul ajutor de la Guvern, în sumă de circa 10 milioane de lei, nu va mai ajunge. În urmă cu aproape două săptămâni, pe adresa CJ a ajuns un răspuns din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), semnat chiar de ministrul Attila Cseke, în care se menționa, negru pe alb, că Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului este utilizat cu precădere „pentru implementarea măsurilor de combatere și prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2” și pentru „asigurarea sumelor necesare înlăturării efectelor calamităților naturale”.  În schimb, ministrul Czeke făcea trimitere la un proiect de ordonanță de Guvern privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria statului.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

„Unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale pot solicita, inclusiv pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitară, de la Ministerul Finanțelor, în cursul anului 2021, contractarea de împrumuturi din sumele rezultate din privatizare, înregistrate în contul curent al Trezoreriei statului, în limita sumei de 590.000 de lei, în condiții de dobândă sau rambursare avantajoase”, se arată în răspunsul primit din partea MDLPA. Altfel spus, CJ-ul era trimis să facă un împrumut.

Şefa CJ nu comentează

Răspunsul ministrului Czeke a fost trimis prin fax în data de 23 iunie, însă oficialii CJ nu au pomenit nimic despre el. De altfel, președinte CJ Botoșani, Doina Federovici, a refuzat să comenteze situația creată, considerând că punctul de vedere ar trebui să fie oferit de către vicepreședintele CJ, Bogdan Dăscălescu (ALDE), cel care are în atribuții coordonarea activității operatorului de apă.

„Noi am luat în calcul inclusiv această variantă (n.r. – respingerea cererii privind acordarea ajutorului) și deja pregătim o altă solicitare de acordare a ajutorului. În același timp, suntem în discuții și cu CEC Bank pentru un eventual împrumut, pentru că Nova Apaserv are nevoie urgentă de o gură de oxigen”, a spus vicepreședintele CJ Bogdan Dăscălescu, care a adăugat că noua solicitare care va fi înaintată către Guvern se va baza pe măsurile de combatere a pandemiei, motivat de faptul că Nova Apaserv are de recuperat de la beneficiari circa 12 milioane de lei, din care circa opt milioane de lei de la populație. Ori, din cauza stării de urgență, nu au putut fi organizate executări silite, iar în starea de aleretă nu s-a putut sista furnizarea apei față de datornici, la mijloc fiind vorba de un serviciu de utilitate publică.

Bani ceruţi din Fondul de rezervă

În luna aprilie, CJ a înaintat către Instituţia Prefectului o adresă oficială prin care solicita inițierea unei hotărâri de Guvern pentru alocarea sumei de 10.455.526 lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia prim-ministrului. „Suma solicitată este necesară pentru a nu intra într-un blocaj economic în plină pandemie de SARS-CoV-2, după ce firma a rămas fără lichidităţi în urma aplicării Sentinţei Arbitrare prin care a fost obligată la plata a 7,6 milioane de lei către SC Aquaterm SRL, ca urmare a rezilierii unui contract de lucrări”, se arăta atunci într-un comunicat al CJ, menționându-se că, pe fondul problemelor financiare, Nova Apaserv a amânat plata unor rate către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Proiectul de hotărâre de guvern a fost înaintat la București, doar că răspunsul primit nu a fost cel așteptat. Care a fost cauza refuzului, este greu de spus. Cert este că răspunsul Guvernului a venit la scurt timp după ce Consiliul de Administrație (CA) al Nova Apaserv a decis, pe 9 iunie, încetarea mandatului directorului general provizoriu, Gabriel Cîrlan, susținut pe PNL, și numirea lui Liviu Ștefan, propus de ALDE. Prin urmare, există posibilitatea ca Guvernul să nu fi dorit să ofere banii unei societăți controlată de un alt partid politic.

Dispute politice între PSD şi ALDE

Răspunsul negativ de la Guvern a venit după o serie de evenimente care au arătat că operatorul de apă s-ar afla în centrul unor dispute politice PSD și ALDE. Astfel, imediat ce Nova Apaserv a pierdut procesul cu Aquaterm și a fost obligată să plătească 7,6 milioane de lei, fostul director al societății, Albert Tănase, și-a dat demisia, fiind urmat de o parte dintre membrii CA.

Atunci PSD a încercat să-și impună oamenii proprii și chiar a reușit la începutul lunii aprilie să-l numească în funcția de președinte al CA pe Constantin Doru, cel care ar fi fost soluția pentru funcția de director de la Nova Apaserv. Doar că ALDE, care a oferit sprijin PSD în Consiliul Județean după alegerile locale din toamna anului trecut, a râvnit și el la controlul asupra operatorului de apă, mai ales că Nova Apaserv se afla în portofoliul vicepreședintelui CJ, Bogdan Dăscălescu (ALDE). Așa se face că la scurt timp după manevra PSD din CA, în ședința extraordinară a CJ din 21 aprilie, când s-a pus în discuție pentru prima dată aprobarea bugetului propriu al CJ pe 2021, ALDE a votat contra, iar proiectul de buget a fost respins. Prin acest gest, ALDE ar fi arătat PSD unde se poate ajunge.

Membrii din CA vor mai mulţi bani 

Cum bugetul trebuia aprobat în timp foarte scurt, PSD a acceptat trocul și a renunțat pe moment la pretențiile privind adjudecarea funcției de director general de la Nova Apaserv. Altfel nu se explică de ce pe 22 aprilie același proiectul de buget întocmit de Doina Federovici a fost votat de ALDE, deși nu se schimbase nicio cifră față de forma prezentată cu o zi înainte. Mai mult, în iunie, când a expirat mandatul lui Gabriel Cîrlan, funcția de director de la Nova Apaserv a fost atribuită lui Liviu Ștefan, propus de ALDE. Cu toate acestea, vicepreședintele CJ Bogdan Dăscălescu spune că refuzul Guvernului privind acordarea ajutorului către Nova Apaserv nu ar avea niciun substrat politic.

Unde se va ajunge, este greu de spus. Cert este că membrii Consiliului de Administrație cer acum mai mulți bani pe motiv că societatea ar fi încheiat anul 2020 pe profit, fiind atinse criteriile de performanță stabilite de CJ. Asta deși operatorul de apă se chinuie de luni bune să nu intre în insolvență din cauza datoriilor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
5.7kmh
100 %
vin
1 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...