Strada I.L. Caragiale, din municipiul Botoşani, a intrat în reabilitare. Primarul Cosmin Andrei a vizitat şantierul pentru a discuta cu muncitorii care execută lucrările. Această investiţie presupune îmbrăcăminte asfaltică nouă (strat de legătură – binder și strat de uzură); reabilitarea a 1.760 metri pătrați de trotuare, cu pavele pietonale și borduri; rezolvarea scurgerii apelor prin sistemul de canalizare pluvială; semnalizare rutieră, marcaje; amenajarea unor locuri de parcare; amenajare acces proprietăți; racorduri cu străzile învecinate. Strada are o lungime de 582 de metri.
„În urma acestui proiect de reabilitare, strada va avea două benzi de circulație, pe o lățime de şase metri (câte trei metri pe bandă) iar trotuarele, un metru – 1,5 metri, în funcție de distanța dintre carosabil și limita de proprietate”, a declarat Cosmin Andrei.
Lucrările trebuie realizate într-o perioadă de şase luni. În paralel, se apropie de finalizare lucrările de modernizare şi reabilitare a străzii Iuliu Maniu, începute în vara anului 2020.