Dicționarul enciclopedic al lui Brockhaus și Efron îl prezintă pe Eugen A. Kozak ca slavist, preot, profesor de filologie slavă la Universitatea din Cernăuți, autor al celei mai bune ediții a inscripțiilor din Bucovina, însoțite de comentarii paleografice, lingvistice și istorice detaliate – „Die Inschriften aus der Bucovina. Epigraphische Beiträge zur Quellenkunde der Landes- und Kirchengeschichte. 1 Theil: Steininschriften”. Cartea, care apărea la Viena în 1903, conținea 133 de inscripții în slavonă, 16 – în română, 13 – în armeană, 2 – în latină și 2 – în arabă.
Anterior, apăruse culegerea episcopului Melchisedek, îmbogățită de notele părintelui S. Fl. Marian, însă – scria Nicolae Iorga la apariția primului volum din „Die Inschriften…” – „o carte care să strângă la un loc toate inscripțiile slavo-române și românești din Bucovina și să le presinte cu toate lămuririle istorice trebuitoare, era (…) o nevoie de căpetenie pentru istoriografia română”. „Am fi fost bucuroși să ni-o dea un Român (…). O primim însă cu recunoștință și mîinile străinului” (N. Iorga, Excurs. Culegerea de inscripții moldovenești din Bucovina a dlui Dr. E Kozak, în: „Studii și documente cu privire la istoria românilor”. Vol. VI, București, 1904, p. 607).
Eugen Kozak a militat pentru drepturile rutenilor
Străinul era Eugen Kozak, considerat, astăzi, de ruși – slavist rus, de ucraineni – om de știință ucrainean, el însuși declarându-se rutean și militând în epocă pentru drepturile acestora. „Revista teologică” consemna, în numărul 12 din decembrie 1921, „o îndrăzneață încercare” a senatorului rutean Dr. Eugen Kozak, care căuta „să susţină dreptul rutenilor la bunurile bisericei ortodoxe şi la demnităţile acestei biserici româneşti, în lăuntrul căreia au pătruns patronaţi de Austria. I s-a dat însă răspunsul cuvenit de viceprezidentul congresului Dr. Eusebiu Popovici şi mai ales de Dr. Radu I. Sbiera, care a spulberat toate neadevărurile debitate de străin” (p. 339). Eugen Коzак se născuse în Slobozia-Banila (astăzi Sloboda-Banyliw, reg. Cernăuți), în 1857. A studiat la liceul din Cernăuți, urmând apoi filosofia și teologia greco-orientală la Universitatea „Franz Joseph”, studii suplimentare în slavistică și indo-europenistică. A funcționat, mai întâi, ca preot în câteva parohii, iar din 1899, ca profesor de slavistică (titular din 1905) la Universitatea din Cernăuți. A fost ales rector al acestei universități pentru 1907-1908. După unirea Bucovinei cu România, nu a mai fost acceptat în Senatul Academic al Universității din Cernăuți. A decedat în 1933.
Volumul lui Eugen Kozak îl nemulţumeşte pe istoricul Nicolae Iorga
Volumul editat de Eugen Kozak, pentru care Iorga ar fi vrut să scrie „o notiță de laudă pe deplin meritată”, îl nemulțumește pe istoricul român nu doar pentru „întrebuințarea statornică a unei ortografii străine pentru numirea unor locuri care se află în Regatul României (Neamț scris Njeme, etc.) și a unor persoane care au fost numai ale noastre (Nekulce pentru Neculce, etc.)”. Iorga îi consacră 51 de pagini (pp.607-657), analizând „rând pe rând” toate capitolele, făcând corectările și precizările necesare. Astăzi volumul lui Eugen A. Kozak poate fi citit, pentru o corectă și veridică înțelegere a inscripțiilor, doar însoțit de precizările și corectările aduse de Nicolae Iorga.
Comentariile de final ale lui Iorga, în care îi explică pe episcopul Melchisedek și pe părintele Marian, amintesc de „O scriere critică”, articol publicat de Eminescu, în 1870, în „Albina”, nr. 3 din 7-19 ianuarie, ca răspuns, în numele studențimii române din Viena, la atacurile lui D. Petrino (din Puține cuvinte despre coruperea limbei române în Bucovina, Cernăuți, Tiparul lui Bucoviecki și Comp., 1869) împotriva lui Aron Pumnul.
Nicolae Iorga scrie, în apărarea lui Melchisedek, la fel cum Eminescu scria în apărarea lui Aron Pumnul: „D. Kozak ar fi fost mai puțin aspru dacă s-ar fi gândit la faptul că amândoi acești predecesori ai săi erau oameni fără școală filologică specială, că nici unul din ei nu urmăria alt scop decît a materialul istoric, că, în sfîrșit Melchisedek a văzut lucrurile cu ochii grăbiți ai unui călător, cu ochii obosiți ai unui bătrîn și că le-a tipărit fără cea mai mică pretenție” (p. 656).
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu