joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTLovitură de teatru cu directorul de la Filarmonică (video)

Lovitură de teatru cu directorul de la Filarmonică (video)

Şedinţa ordinară de astăzi a Consiliului Local a adus o lovitură de teatru în cazul directorului de la Filarmonică. Astfel, iniţial, s-a anunţat că Mihai Sârbu rămâne la conducerea instituţiei, deşi a obţinut o notă sub 7 la evaluare, deoarece proiectul pentru validarea rezultatelor a fost respins de aleşii locali. La doar câteva minute, însă, a avut loc o răsturnare de situaţie.  Astfel, Oana Georgescu, secretarul general al municipiului, a declarat că acest proiect putea fi votat cu majoritate simplă, care a fost calculată la 22 de voturi, având în vedere demisia Monicăi Răileanu, consilier PNL, din deliberativul local. “Nu se cere majoritate absolută, prin urmare se aprobă cu cvorumul majorității simple, a consilierilor aflați în funcție, prezenți. Având în vedere că erau 20 de consilieri prezenţi, iar proiectul a întrunit 11 voturi <pentru> apreciez că a întrunit voturile necesare pentru a fi adoptat”, a explicat Oana Georgescu.

În cazul aprobării proiectului, mandatul lui Mihai Sârbu încetează.

În ultimele opt luni de mandat cred că este a cincea oară când schimbăm majoritatea în timpul ședinței, avem o majoritate pe hârtie și alta în ședință. Nu sunt jurist, dumneavoastră sunteți și știți cel mai bine ce fel de majoritate trebuie la acest proiect și nu pot să mă pronunț pe acest aspect. În schimb, am marea rugăminte să luați toate măsurile ca ce apare pe hârtie să fie și respectat”, a declarat Raluca Curelariu, consilier USR – PLUS, ales local care, înainte de vot, a afirmat că are foarte mari semne de întrebare în legătură cu obiectivitatea evaluării directorului Mihai Sârbu.

Situaţia a rămas, însă, sub semnul întrebării. Asta deoarece preşedintele de şedinţă, Andrei Amos, consilier PNL, a declarat că el nu va semna proiectul de hotărâre. La rândul său, consilierul liberal Cătălin Flutur a precizat că în acest context se va aştepta avizul de legalitate de la Prefectură.

Până la urma urmei, proiectul a fost votat, într-o formulă sau alta. Cine își asumă semnătura pe acest proiect de hotărâre sunt doar secretarul și președintele de ședință. Pot să semneze amândoi sau niciunul, unul da, unul nu. Și vom cere părerea clară a celor care dau viza de legalitate, de la Prefectură”, a spus Cătălin Flutur.

Mihai Sârbu a contestat rezultatul evaluării, însă a pierdut 

Pe 7 iunie, pe site-ul primăriei a fost anunţat rezultatul obţinut de Mihai Sârbu la evaluarea activităţii din cel de-al treilea an al mandatului 2018 – 2022. Oficialul a obţinut la evaluarea raportului de activitate 7,30, la interviu 6,20, nota finală fiind 6,75. Din comisia de evaluare au făcut parte conferenţiar universitar Ciprian Ion, decanul Facultăţii de interpretare muzicală de la Universitatea „George Enescu” din Iaşi, lector universitar Florin Luchian, de la aceeaşi universitate şi Marius Rogojinschi, directorul Teatrului „Vasilache”, consilier municipal PSD, ca reprezentant al Consiliului Local. Ciprian Ion este fiul fostului viceprimar PSD Ilie Ion. Marius Rogojinschi este sfătuitorul primarului Cosmin Andrei în tot ceea ce înseamnă activitatea instituţiilor de cultură botoşănene. Mihai Sârbu a contestat rezultatul, însă nu a avut câştig de cauză.

Cum nu a obţinut la evaluare minim 7, Mihai Sârbu ar putea pleca de la conducerea filarmonicii. „Dacă se aprobă rezultatul în Consiliul Local, îi încetează contractul de management şi se va numi un manager interimar, până la organizarea concursului. Acestea sunt etapele legale”, a declarat la începutul lunii iunie Anca Dumitrescu, şeful Serviciului Resurse Umane, Salarizare, din cadrul Primăriei Botoşani. Practic, o nouă evaluare a activităţii directorului Mihai Sârbu poate fi decisă doar de către instanţa de contencios administrativ.

Contactat telefonic, Mihai Sârbu a declarat la începutul lunii că nu înţelege de ce s-a ajuns în situaţia asta, în condiţiile în care a anunţat conducerea primăriei că intenţiona să rămână la conducerea instituţiei până în decembrie, când ar fi avut evaluarea finală a mandatului 2018 – 2022, evaluare la care nu dorea să se prezinte.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
0.1 ° C
1.6 °
-0.6 °
85 %
0.9kmh
100 %
J
1 °
vin
5 °
S
7 °
D
15 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...