Modernizarea sistemului centralizat de termoficare presupune şi costuri importante pentru revizia utilajelor achiziţionate în urmă cu zece ani. Asigurarea fondurilor pentru efectuarea reviziei cade în sarcina noului director al Modern Calor, Bogdan Varasciuc. Practic, oficialul şi-a început activitatea cu o mare provocare. „Din punct de vedere strict financiar, situaţia societăţii este echilibrată. Veniturile sunt un pic mai mari decât cheltuielile, numai că în următoarea perioadă vom avea cheltuieli care vor strica echilibrul financiar. În 2012, s-au achiziţionat cele două motoare pentru cogenerare. Aceste motoare au peste 50.000 de ore de funcţionare, unul are 52.000, altul 55.000 de ore de funcţionare. La 60.000 de ore de funcţionare, producătorul recomandă o revizie generală. Costurile cu aceste revizii sunt mari”, a declarat Bogdan Varasciuc.
Din discuţiile cu producătorul, revizia unui motor costă 900.000 de euro, ceea ce ar însemna 1,8 milioane de euro pentru două motoare, sumă care ar dezechilibra situaţia financiară a Modern Calor. Noul director intenţionează să meargă la Bucureşti împreună cu Călin Bosovici, directorul tehnic şi cu Florin Sandu, fostul director, actualmente şeful Departamentului comercial, pentru a le propune reprezentanţilor firmei producătoare o variantă de eşalonare la plată a costurilor reviziei. „Le vom propune să eşalonăm în doi – trei ani plata acestei revizii. Dacă nu facem revizia acum, producătorul nu mai oferă garanţie şi ne asumăm situaţia în care motoarele se pot defecta, iar costurile pentru reparaţii sunt foarte mari. Practic, prin această revizie se mai prelungeşte încă o dată durata de viaţă. Este ca şi cum ne-am lua motoare noi. Producătorul ne va mai da încă o perioadă de garanţie de 60.000 de ore”, a concluzionat Bogdan Varasciuc.