spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTRăzbunare cu foc la Vorniceni. Flăcări uriașe în miez de noapte (video)

Răzbunare cu foc la Vorniceni. Flăcări uriașe în miez de noapte (video)

Casa și anexa unei familii din comuna Vorniceni au fost distruse, în noaptea de vineri spre sâmbătă (n.r. 25 spre 26 iunie a.c.), în urma unui incendiu provocat intenționat. Când s-a produs evenimentul, nu era nimeni acasă, iar flăcările s-au extins cu repeziciune. Alarma s-a dat puțin înainte de ora 4. când vecinii au văzut flăcarile și au cerut ajutor de la pompieri.

„La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că atât casa, cât și anexa, erau cuprinse în totalitate de flăcări și au acționat astfel încât flăcările să nu se extindă la o altă casă și un grajd de animale din aceeași gospodărie”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit 11 pompieri militari, mai bine de cinci ore. Din cauza căldurii degajate, s-au deteriorat o parte din geamurile și ușile celeilalte locuințe din curte. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Cazul a intrat în atenția polițiștilor.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
18.9 °
53 %
2.2kmh
4 %
mie
19 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...