spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTS-a decis - urșii din județ vor fi inventariați. „Vom cere relocarea...

S-a decis – urșii din județ vor fi inventariați. „Vom cere relocarea lor”, spune prefectul

Semnalările primite din mai multe localități ale județului cu privire la prezența unor urși pe teritoriul județului Botoșani i-a băgat în ședință pe cei din instituțiile statului. La inițiativa prefectului Dan Nechifor, astăzi a avut loc o ședință tehnică la care au participat reprezentații Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Direcției Silvice și ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS). În urma analizării situației, s-a decis inventarierea exemplarelor de urși, de acest lucru urmând să se ocupe cei de la AJVPS și Direcția Silvică, și asta pentru că cel puțin până în acest moment nu se cunoaște despre câți urși ar fi vorba. „După inventariere, vor fi făcute declarațiile privind înregistrarea oficială a populației de urși și vom solicita relocarea exemplarelor în alte județe cu areale în care există populație de urși”, a declarat prefectul Dan Nechifor. În situația în care nu va fi aprobată relocarea, autoritățile locale intenționează să solicite autorizație specială pentru recoltarea acestora. Recoltarea ar urma să se facă cu sprijinul celor de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Până în acest moment ar fi vorba de o ursoaică cu doi pui, care ar fi fost semnalată în zona comunei Concești, iar un alt urs ar fi fost observat în urmă cu câteva zile în apropierea satului Alba, din comuna Hudești. Specialiștii spun că exemplarele ar fi migrat cel mai probabil din pădurile din Ucraina, după ce urșii dominanți și-ar fi extins zonele de acțiune, iar cei mai slabi au trebuit să-și caute un alt areal. Situația exactă va fi cunoscută peste câteva zile, după ce urșii vor fi inventariați, iar cei de la AJVSP și Direcția Silvică vor analiza zonele lor de acțiune.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-1.7 °
94 %
1.8kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

FC Botoșani – FCSB în imagini

FC Botoșani s-a impus la limită, scor 1-0 (0-0) în fața FCSB pe Stadionul „Municipal”, într-un meci restanță din runda a IV-a a turului...

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

FC Botoșani – FCSB în imagini

FC Botoșani s-a impus la limită, scor 1-0 (0-0) în fața FCSB pe Stadionul „Municipal”, într-un meci restanță din runda a IV-a a turului...

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

FC Botoșani – FCSB în imagini

FC Botoșani s-a impus la limită, scor 1-0 (0-0) în fața FCSB pe Stadionul „Municipal”, într-un meci restanță din runda a IV-a a turului...

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...