spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTAstăzi - Moşii de vară

Astăzi – Moşii de vară

Astăzi, 19 iunie, în ajunul marii sărbători Pogorârea Sfântului Duh, creştinii prăznuiesc Moşii de vară. În toate bisericile ortodoxe sunt oficiate slujbe de pomenire a tuturor celor trecuţi la viaţa veşnică. Biserica a ales pentru pomenirea morţilor ziua de sâmbătă, deoarece aceasta este ziua în care Iisus Hristos a sălăşluit în mormânt şi a propovăduit celor din iad. Există în calendarul ortodox două sâmbete, cunoscute sub denumire de „Moşi”, în care cei adormiţi sunt pomeniţi într-un mod solemn. Prima sâmbătă este cunoscută ca „Moşii de iarnă” şi precede Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. A doua sâmbătă este cea dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor sau „Moşii de vară”). Biserica face pomenirea morţilor, prin rugăciunile şi cântările înscrise în slujba zilei din Penticostar, pentru ca şi ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminica următoare. Aceste două sâmbete sunt numite ale Moşilor, deoarece prin cuvântul „moş” sunt denumiţi înaintaşii neamului.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară. În urma acesteia, omul ajunge să se împărtăşească de fericire sau de suferinţă, în funcţie de cum au trăit, aproape de Dumnezeu sau despărţit de El. Aceste stări durează până la Judecata Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc şi când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferinţă. Slujbele de pomenire pentru cei adormiţi poartă numele de „parastas”, termen provenit din limba greacă şi însemnând „înfăţişare înaintea cuiva”, „mijlocire”, deci mijlocire la Dumnezeu pentru cei morţi.

În popor se crede că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor. În această zi se împodobesc gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi se împart bucate tradiţionale.

Astăzi se dau de pomană vase de lut sau de porţelan, căni umplute cu lapte, vin sau apă. Se spune că împăcarea sufletelor morţilor şi întoarcerea lor în morminte depinde de bogăţia ofrandelor (pomenilor) şi de respectarea ritualului. Vasele cu apă, vin sau lapte sunt ofrande simbolice, prin care creştinii se asigură că cei adormiţi vor avea ce să bea pe lumea cealaltă. Tradiţia de a împărţi vase de lut reaminteşte faptul că toţi oamenii sunt făcuţi din pământ şi tot acolo îşi găsesc odihna după moarte.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.1 ° C
1.6 °
-0 °
71 %
0.9kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...