Sute de pensionari botoșăneni au plecat la tratament cu bilete de la Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani. Astfel, în primele 6 serii din acest an, nu mai puțin de 376 de botoșăneni au plecat în diverse stațiuni. Printre destinaţiile preferate se numără Vatra Dornei, Covasna, Felix și Mangalia. De asemenea, sunt solicitări și pentru hotelurile T.B.C.R.M (Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă), aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii, cea mai solicitată stațiune fiind cea din Nicolina, Iași.
În momentul de față se eliberează bilete pentru seria șapte pentru care beneficiarii pot cumpăra bilete până pe 25 iunie. Până acum s-au vândut 131 de bilete.
“Tariful unui bilet este de 1.929 lei pentru trei stele și 1.841 lei pentru două stele”, a precizat Cristina Anton, director executiv al CJP. Pentru pensionari contribuția individuală la costul biletului este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie din luna anterioară celei în care se efectuează repartiția sau de 50% din valoarea biletului, dacă pensia este mai mare.
Cei care au prioritate în aprobarea unui bilet sunt pensionarii de invaliditate, pensionarii care nu au luat bilet în ultimii doi ani și pensionarii cu venituri/pensii mici. Perioada de tratament este de 16 zile calendaristice.