luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTMoarte în şanţ după ce a refuzat ambulanţa

Moarte în şanţ după ce a refuzat ambulanţa

O femeie din judeţ a fost găsită fără suflare în şanţ la doar câteva ore după ce a refuzat ambulanţa pentru a o transporta la spital.

Incidentul a avut loc marţi seară, când femeia a fost găsită fără suflare de câţiva vecini. În vârstă de 46 de ani, din Draxini, aceasta a avut şansa, poate, de a fi salvată, însă pur şi simplu a refuzat. După ce a consumat alcool încă de la primele ore ale dimineţii, femeia a început să se simtă rău, iar o vecină a solicitat o ambulanţă. După ce cadrele medicale au ajuns în Draxini şi i-au acordat îngrijiri medicale, aceasta a refuzat transportul la spital.
Potrivit legii, personalul medical nu o putea lua cu forţa, atâta timp cât refuza să meargă la spital şi nici poliţia nu putea interveni, pentru că nu reprezenta un pericol pentru ordinea publică. Câteva ore mai târziu, alţi vecini, au găsit-o căzută într-un şanţ pe marginea drumului. De această dată, nu s-a mai putut face nimic pentru ea. „La faţa locului a fost trimis un echipaj cu medic, însă din păcate pacienta era în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, nu au mai putut fi restabilite funcţiile vitale, fiind declarat decesul”, a precizat medicul Bogdan Ursu, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, la faţa locului ajungând un echipaj de criminalişti. Trupul femeii a fost preluat de medicii legişti. „A fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea unei autopsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
52 %
4kmh
73 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...