luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTBombe descoperite la Tudora, în timpul efectuării unor lucrări la rețeaua de...

Bombe descoperite la Tudora, în timpul efectuării unor lucrări la rețeaua de canalizare

Patru bombe de aruncător, de calibru 60 milimetri, au fost descoperite, sâmbătă, pe raza localității Tudora, în timpul efectuării unor lucrări de construcție a rețelei de canalizare. Muniția de război a fost ridicată de pirotehnicienii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani și transportată în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani, spune că două bombe au fost scoase la suprafață de o echipă de muncitori, iar alte două au fost descoperite pe timpul cercetării terenului cu detectorul de metale de pirotehnicienii ISU Botoșani, care au ajuns la fața locului în cel mai scurt timp. „Echipa pirotehnică a constatat că cele patru bombe erau în perfectă stare de funcționare și puteau exploda la orice atingere mecanică”, a afirmat Lupu.

Recomandări ISU

Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniție neexplodată trebuie să respectați următoarele reguli:

✅ să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;

✅ să nu le desfaceți și să nu le predați operatorilor economici;

✅ să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuințe;

✅ să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;

✅ să nu le loviți, să nu le tăiați și să nu le demontați;

✅ să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.2 ° C
-0.4 °
-3.3 °
74 %
1.3kmh
12 %
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...