Profitând de vizita în județ a liderului PNL, Ludovic Orban, Cristian Achiței și-a anunțat candidatura la șefia PNL Botoșani și sprijinul pentru Florin Cîțu ca președinte al partidului. ”A tolerat lipsa de performanță înregistrată în PNL Botoșani”, și-a motivat gestul Cristian Achiței vizavi de schimbarea de optică față de Orban și susținerea acordată premierului în alegerile interne din PNL.
Anunțul oficial a fost făcut în fața colegilor de partid, chiar la întâlnirea lui Ludovic Orban cu membrii Biroului Permanent. „Am convingerea că reprezint astfel punctul de vedere al unei majorități a membrilor PNL Botoșani, sătui să bifeze înfrângeri electorale sub actuala conducere județeană. I-am transmis președintelui Orban dezamăgirea că a tolerat lipsa de performanță înregistrată în organizația PNL Botoșani, preferând să privească în altă parte ori de câte ori rezultatele electorale au transformat Botoșaniul într-un județ roșu. Dacă ar fi întreprins ceea ce avea datoria să întreprindă ca președinte al tuturor liberalilor de îndată ce a constatat, în primul tur al alegerilor prezidențiale, că Botoșaniul este singurul județ colorat în roșu din întreaga Moldovă, situația s-ar fi putut redresa la timp. Cu adoptarea măsurilor adecvate, PNL Botoșani ar fi putut și ar fi trebuit să obțină rezultate foarte bune la alegerile locale, ca și la cele parlamentare. Și, foarte probabil, cu o înfrângere a PSD-ului la Botoșani, Partidul Național Liberal ar fi putut înregistra cel mai bun scor național în alegerile generale din 6 decembrie”, a precizat Cristian Achiței, care a adăugat că, în opinia lui, la nivel județean, cât și la nivel național, PNL are nevoie de un suflu nou, de o nouă energie, „pentru a-și demonstra capacitatea de a guverna România, de a face bine românilor, de a face bine botoșănenilor”.
Fost deputat în legislatura 2016 – 2020, actualmente senator, Cristian Achiței a candidat și în 2017 la șefia PNL Botoșani, dar a fost învins de Costel Șoptică, care va candida și în acest an la funcția de președinte al organizației județene.
La alegerile parlamentare de anul trecut, cei doi au făcut rocada în ceea ce privește candidaturile la camerele parlamentului, iar Achiței a reușit să obțină mai multe voturi din partea alegătorilor decât Costel Șoptică.