După un an de pauză botoşănenii se vor putea bucura în acest an de Noaptea Muzeelor. Astfel, sâmbătă, 12 iunie, iubitorii de cultură vor putea vizita, între oraele 18.00-23.00, Muzeul de Etnografie din Botoșani, Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești și Muzeul de Științele Naturii din Dorohoi. Potrivit organizatorilor, ora anunţată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator.
La Muzeul de Etnografie publicul poate vizita expoziția de bază, dar și o expoziție temporară de artă plastică intitulată „Marcel Olinescu – Univers rural. Univers mitologic”, care îl readuce în fața publicului pe unul dintre artiștii reprezentativi ai județului nostru, atât prin valoarea, cât și prin tematica lucrărilor sale.
Muzeul „Ștefan Luchian” Ștefănești propune botoșănenilor vizitarea expoziției permanente. De asemenea, începând cu orele 19.00 va avea loc un recital de poezie eminesciană, urmat de vizionarea filmului artistic ”Ștefan Luchian” în regia lui Nicolae Mărgineanu.
La Muzeul de Ştiintele Naturii Dorohoi publicul va putea să viziteze cele două expoziții permanente ale muzeului, Galeriile de Artă Contemporană sticlă – porțelan, precum și expoziţia temporară intitulată „Cromatica sufletului…” , a artistei Maria Mirela Zlei, cu lucrări de artă plastică executate în diverse tehnici.
Pe parcursul acestui eveniment, accesul vizitatorilor va fi gratuit și se vor respecta măsurile de protecție sanitară în vigoare.