Un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din comuna Vorona, a ajuns la spital, joi, 11 iunie, după ce a fost lovit de un biciclist. Botoșăneanul se întorcea de la biserică, iar în fața porții a fost lovit de un adolescent care se întorcea pe bicicletă de la școală. Impactul nu a fost puternic, însă bărbatul a fost lovit și a căzut cu capul de asfalt.
În urma unui apel la 112 la fața locului a ajuns un echipaj de ambulanţă. Cadrele medicale i-au acordat bărbatului primul ajutor, după care l-au transportat la spital. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii care au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.