Mai multe echipaje de intervenţie şi salvare au fost trimise pentru a interveni la un accident rutier ce a avut loc la intersecţia drumului ce duce spre Roşiori cu cel spre Răchiţi. Două autoturisme s-au izbit violent, iar unul dintre ele s-a răsturnat pe o parte, în afara părţii carosabile.
Din primele informații, un Opel, condus de un bărbat, în vârstă de 70 de ani, circula dinspre Costești spre Roșiori, iar la intersecția cu drumul național Botoșani- Săveni, nu a oprit la semnul STOP şi a lovit violent, din lateral, un Volkswagen, care circula dinspre Botoşani spre Săveni. O femeie din Opel, de 70 de ani, și şoferiţa din Volkswagen au fost rănite.
Victimă descarcerată de pompieri
La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, o ambulanță cu medic şi una cu asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA). „Pentru a scoate victima din autoturismul răsturnat pe o parte, pompierii au fost nevoiți să taie cupola și să îndepărteze parbrizul. Victima, în vârstă de 70 de ani, pasageră pe scaunul din dreapta față, a fost preluată de echipajul SJA Botoșani și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani, Dorina Lupu.
Bătrâna a fost preluată de o ambulanţă cu medic, ajunsă în scurt timp la faţa locului. „Pacienta a fost preluată stabilă şi conştientă. Prezenta un traumatism toracic anterior şi plagă escoriată antebraţ drept”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.
De la faţa locului a fost preluată şi şoferiţa din autoturismul care circula regulamentar, soţul ei, pasager în dreapta, refuzând transportul la spital. „Este vorba despre o pacientă de 28 de ani, cu un traumatism de membru superior. A fost stabilizată la faţa locului, după care transportată la spital pentru mai multe investigaţii de specialitate”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.
Dosar penal deschis de poliţişti
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. „Pe numele conducătorului auto care a provocat accidentul a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.