La finele săptămânii trecute, societatea Nova Apaserv a fost amendată cu 2.000 de lei din cauza problemelor semnalate pe strada Nicolae Grigorescu, lângă Şcoala 10. Aici s-a intervenit la trei avarii, pe o distanţă de 50 de metri, însă porţiunile unde s-a săpat nu au mai fost asfaltate.
Un botoşănean a cerut edililor să ia măsuri, arătând că pe această stradă, de foarte mult timp, sunt trei găuri acoperite cu pietriş. Asta în condiţiile în care, conform reglementărilor în vigoare, acele pe acele porţiuni trebuia pus asfalt. Botoşăneanul a întrebat dacă reprezentanţii Nova Apaserv nu sunt traşi la răspundere pentru această „bătaie de joc la adresa cetăţenilor”. „Raportat la situaţia de pe această stradă, am notificat operatorul în urmă cu o lună. Atunci a fost trimis un utilaj şi s-a pus piatră spartă, ca să se poată circula, acum sunt iar probleme”, a declarat un reprezentant la Poliţiei Locale.
Nova Apaserv a mai fost amendată de către poliţiştii locali
Liviu Toma, viceprimar al municipiului, a precizat că societatea Nova Apaserv nu se află la prima amendă primită pentru nerefacerea zonelor unde s-a intervenit pentru remedierea unor avarii. „Din câte am înţeles, nici o amendă nu a fost contestată. Sunt tare curios dacă va fi contestată vreo amendă. Din păcate, sunt probleme în multe zone şi cetăţenii nu înţeleg că rezolvarea problemei nu depinde de municipalitate, ci de Nova Apaserv”, a spus edilul.
Toate aceste probleme pleacă de la faptul că Nova Apaserv nu mai are contract cu firma Conrec pentru refacerea carosabilului şi trotuarelor, unde se intervine la avarii. Contractul a fost suspendat din octombrie 2020, din cauză că operatorul de apă are o datorie la Conrec de aproximativ 400.000 de lei.
Edilii botoşăneni sunt decişi să ia măsuri cu Nova Apaserv, mai ales că foarte mulţi cetăţeni trimit sesizări la primărie. Urmare a acestor sesizări, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2021, poliţiştii locali din cadrul Biroului Disciplina în Construcţii au făcut verificări la lucrările de intervenţii edilitare executate pe carosabil/trotuare urmărind refacerea zonelor afectate. Potrivit conducerii Poliţiei Locale, au fost verificate 14 amplasamente fiind aplicate şapte amenzi în cuantum total de 6.600 de lei, pentru că nu au fost executate la termen lucrările de refacere a carosabilului sau trotuarelor. De regulă, zonele respective trebuie refăcute în termen de 15 zile de la intervenţie.