Elevii Liceului „Demostene Botez”, din Trușești, organizează în perioada 1-5 iunie, o serie de activităţi pentru a marca Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie.
Grupate sub denumirea „Mediul satului românesc, văzut prin ochi de copil!”, aceste activităţi au menirea de a trage un semnal de alarmă cu privire la problemele de mediu locale și globale. Astfel copii vor participa la acțiuni de ecologizare, concursuri de colectare selectivă a deșeurilor și reciclare, dar expoziții de fotografii și desene.
„Protejarea mediului protejează umanitatea, și cu toții toți trebuie să fim conștienți că depinde doar de noi să ne bucurăm de ceea ce a creat Dumnezeu. Responsabilitatea stă în fiecare dintre noi!”, spun organizatorii.
Manifestările sunt coordonate de profesorii Cătălina Gania și Ana Ionescu şi sunt organizate în parteneriat cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Ionășeni, prin preotul Claudiu George Crupă, Liceul Teoretic „Grigore Antipa”, Botoșani, profesorul Cristina Pavel, Casa Corpului Didactic Botoșani, DGASPC – Botoșani, Centrul de plasament „Sf.Nicolae”, Trușești, Școala Gimnazială Nr. 1 Durnești, Parohia Durnești și Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani, prin Filiala 1 Grivița.