Călineștii-lui-Cuparencu – „satul care, scria Vasile Gherasim, pentru noi, românii, are o însemnătate atât de mare” (Vasile Gherasim, Mihai Eminescu, Iași, 1977, p. 105) – nu au intrat nici în Marele Dicționar Geografic al României (București, 1899), nici în Enciclopedia Română (Sibiu, 1898) și nici în Dicționarul geografic al Județului Suceava (București, 1894). De abia Dicționarul geografic al Bucovinei al prof. Em. Grigoroviza, editat în 1908, prezintă atât Călineștii-lui-Cuparencu, cât și Călineștii-lui Enache și Călineștii-lui-Vasilache: „Călineștii-lui-Cuparencu, com. rur., distr. Suceava, așezată pe pîrîul Hatna, la N. distr. Suprafața: 16,75 km2; populația: 1120 locuitori, majoritate ruteni; relig. gr. or. Se compune din vatra satului cu 894 locuitori și din satul Călineștii-lui-Vasilache. E așezată în apropierea drumului distr. Siret-Suceava; are o biserică parohială cu hramul <Sf. Arh. Mih. și Gavril>; școală nʼare. La 1776 aparținea lui Miron Cuparencu de unde se explică și numele său. La început forma un singur sat cu moșia Călineștii-lui-Enache” (p. 53).
Călineşti – o localitate veche
În pofida atestării lexicografice reduse, Călineștii sunt o localitate veche. Documentul care face dovada vârstei acestei localități are ca subiect biserica de aici. Printr-un uric datat 1490 (6998) Martie 15, Suceava, Ștefan Voievod întărește „sfintei episcopii (…) dela Rădăuți 50 de biserici și cu popii: din ținutul Suceava 44, iar din ținutul Cernăuți 6 biserici cu popi”. Biserica cu popă de la Călinești este a 28-a în această listă (Documente privind istoria României. Veacul XV. A. Moldova. Vol. II (1476-1500), București, 1954, p.131-133).
Identificat drept Călinești pe Horaița (Hulubna), satul exista deja în secolul XV. Un alt uric (datat 1597 Mai-Septembrie), al lui Eremia Moghilă Voievod, domn al Moldovei, la o diferență de 100 de ani de la atestarea bisericii, confirmă proprietatea pârcălabului Iurașco (fiul Todosiei, cneaghina lui Patrașco pârcălab) asupra unei pătrimi din satul Călinești (partea de sus și cu loc de mori pe Horaeța), pe care „l-au avut bunicii și părinții lui, de danie dela Alexandru Voevod”. (Documente privind istoria Romîniei veacul XVI. A. Moldova vol. IV (1591-1600), București, 1952, p. 160-161). „Dania dela Alexandru Voevod” trebuia să fi fost din perioada 1400-1432.
În secolul XVII, moșia îi aparținea lui Mihai Matieșescul, de la care trece în proprietatea lui Dumitraș Matieșescul. De la Dumitraș Matieșescul, prin succesiune, o parte din Călinești trece în posesia fiului acestuia, Constantin, iar o parte intră în proprietatea lui Lupu Sorocean, căsătorit cu Maria lui Moțoc.
Constantin Matieșescul îi dă partea din Călinești, împreună cu alte moșii, zestre fiicei sale la căsătoria cu Miron Cuparencu. Astfel, Călineștii de Sus devin proprietatea Cuparenceștilor, fiind cunoscuți, până la schimbarea denumirii în Arini (1964), drept Călineștii lui Cuparencu.
Pe 1 aprilie 1764, Miron Cuparencu, prin testament, făcea „înpărțala feciorilor (săi) ca să nu să svădească după moarte [sa]”, părților de moșie, printre care și a celei din Călinești. Lui Mihalachi și lui Ion le revenea „a patra parte din Călinești ce sânt pe Hatna tij la țănutul Sucevii”. Împărțeala era fără drept de apel, Miron Cuparencu prevăzând în testamentul său: „așe am socotit și am împărțit și după moarte me de sʼor scula să săpărască să nu li să țăe în samă să tae după cum i-am înpărțăt eu” (T. Balan, Documente bucovinene, Vol. VI, Iași, 1942, p. 98).
Biserică din piatră construită de Mihalachi Cuparencu
Pe partea care îi revenea lui Mihalachi Cuparencu și pe care o va stăpâni până la moarte, se afla o bisericuță de lemn. În locul acesteia, mai exact la 20 de metri distanță spre răsărit – consemnează Condica cronicală de la Călinești –, Mihalachi Cuparencu zidește, pe cheltuiala sa, începând cu 1791, o biserică de piatră. În 1799 biserica era, probabil, deja ridicată, testamentul lui Mihalachi Cuparencu făcând referire la aceasta: „Dânsul stăpânește: ¼ Călinești, partea de sus, cu biserica satului zidită de el, casă cu pomăt, heleșteu la părâul Hatna, o moară și o velniță la părâul Hulubna și o cărșmă”. Partea sa de moșie Mihalachi Cuparencu o împarte astfel: Biserica satului cu hramul Sf. Mihail primește 30 de fălci de pământ (care – precizează Condica cronicală – se aflau în Cotul Călineștilor lui Vasilache); copiii fratelui său Ion (Gheorghie, Luca și Iordachie) primesc 50 de stânjeni; fratele său Vasile primește 25 de stânjeni și, temporar, 200 de stânjeni; Toader Matiașescul Mălai – 46 de stânjeni; „partea cea mai mare rămâne a fiului său de suflet Gavril Brejan, nepotul soției sale” (Balan, p. 202). Mihalachi Cuparencu, născut în 1714, a decedat pe 30 ianuarie 1800. După Mihalachi Cuparencu, biserica a fost patronată de „Ioan de Cuparencu, Luca de Cuparencu, Georgie de Cuparencu, Anton de Cuparencu și Ivan, fiul lui Luca de Cuparencu; proprietariul mare Enacache de Cîrstea și fiul său Nicolai”. Și mai târziu – de „proprietariul mare Adolf Marin, Ioanida (?) de Radca, Constantin de Radca, Dumitru de Radca și fiii săi Ivan și Vasile; Iordachi și George de Malinescul; Ioan de Volcinschi; Ioan și Georgie de Radca”. Iar la anul scrierii Condicii cronicale (1907) – de „propietariul mare Gustav Marin”, „părtașii de moșie Vasile alui Ivan de Cuparencu, Ilie de Malinescul cu fiul său Ivan, Nicolai alui Ioan de Volcinschi, Eugen alui Vasile de Radca și George Ursulean”.
1804, presupusul an al venirii în Călinești a cantorului Vasile Eminovici
În 1804, presupusul an al venirii în Călinești a cantorului Vasile Eminovici, biserica trebuia să fi fost patronată de urmașii lui Cuparencu. G. Călinescu arăta că satul Călinești era „jumătate al familiei Cuparencu, jumătate al familiei Cârstea” (având în vedere, probabil, Călineștii lui Ienachi / Hreaţca), iar boierul Cîrstea „îl orânduise dascăl. Tot boierul i-a dat patru fălci de pămînt către sfârșitul veacului” (G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Chișinău, 1989, p. 33-34). Iar dacă Vasile Eminovici nu putea fi „orânduit” dascăl de un membru al familiei Cîrstea de la Costîna, întrucât biserica era a Cuparenceștilor, așa cum afirmă Ion Roșu (I. Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu. Originile, București ,1989, p.126), susținerea dascălului de către baronul Cîrstea nu trebuie exclusă. E suficient să amintim alte cazuri de astfel de binefaceri și susțineri în contextul familiei Eminovici: Vasile Iurașcu și Grigore Cananău; Gheorghe Eminovici și baronul Cârstea; sau chiar Costache Balș – Constantin Hurmuzache. Pe de altă parte, susținerea putea fi motivată și prin faptul că locuitorii Călineștilor lui Ienachi, neavând biserică proprie (aceasta va fi zidită de abia în 1884-1887), erau enoriașii aceleiași biserici din Călineștii lui Cuparencu, fiind chiar mai numeroși. Recensământul lui Rimskii-Korsakov indică pentru Călineștii lui Cuparencu: 21 – toată suma caselor, în care – 3 mazili, 1 popă, 17 birnici, iar pentru Călineștii lui Ienachi: 25 – toată suma caselor, în care – 25 birnici (Moldova în epoca feudalismului. Volumul VII, partea I. Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774, Chișinău, 1975, p. 341). Același recensământ reține absența unui dascăl în Călinești și explică, după Ion Roșu, venirea lui Vasile Eminovici în Călinești.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
