2 Iunie este ziua dedicată tuturor celor care înțeleg, acceptă și îmbrățișează adopția, copilul și familia adoptivă. Este cunoscut faptul că adopția, prin esența sa, schimbă destine și vizează un grad deosebit de sensibilitate sufletească. Adopția este despre împlinire, iubire necondiționată și povești care sunt trăite cu emoție la fiecare pas. Astăzi, de Ziua Adopţiei, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului îi felicită pe toți părinții care se bucură de dragostea unor copii adoptați și îi încurajează pe cei care doresc să devină părinți prin adopție.
Totodată, conducerea DGASPC le recomandă familiilor care doresc să adopte un copil să-şi îndrepte atenţia şi către grupurile de frați sau copiii de vârstă mare, pentru că şi ei speră să-şi găsească părinţi. Și copiii adoptabili de vârstă școlară merită și pot fi integrați într-o familie adoptatoare. Multe persoane sau familii adoptatoare au capacitatea de a deveni părinți pentru un copil de vârstă mai mare sau pentru un grup de frați, dar nu s-au gândit la asta. Mai mulți copii aduc mai multă bucurie.
„Așteptăm familiile și persoanele care doresc să adopte sau să primească informații despre procedura adopției, să se adreseze direct instituției noastre la sediul Biroului de adopții și postadopții din cadrul DGASPC Botoșani, situat în municipiul Botoşani, strada Nicolae Iorga nr.33 sau la telefonul 0770296073, de luni – joi, între orele 07:30-16:00, vineri între orele 07:30-13:30.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani urează <La mulți ani!> tuturor copiilor care sunt sau urmează să fie adoptați, precum și tuturor familiilor care au adoptat sau urmează să adopte!”, a mai transmis conducerea DGASPC.
19 copii au fost adoptaţi de la începutul acestui an
Datele centralizate arată că, de la începutul anului 2021 și până în prezent 12 familii/persoane au fost atestate ca fiind apte să adopte și alte cinci familii/persoane sunt în procedură de evaluare în vederea obținerii atestatului. De regulă, perioada de evaluare este de maxim 90 de zile. 19 copii au fost încredințați în vederea adopției (cinci grupuri de frați). Dintre aceștia, opt copii au fost încredințați la familii cu domiciliul în judeţul Botoșani şi 11 copii la familii cu domiciliul în alte județe din țară. „Pentru 12 copii a fost încuviințată adopția la familii cu domiciliul în judeţul Botoșani (cinci copii s-au aflat anterior în familie cu măsura de plasament), cel mai mare avea 13 ani la momentul încuviințării adopției. 103 de copii sunt adoptabili, în timp ce 33 de copii sunt în diferite etape ale deschiderii procedurii de adopției, având stabilită finalitate PIP (plan individualizat de protecţie – n.r.) adopție, dar nu au sentința civilă definitivă de declarare a adoptabilității. Alţi 14 copii sunt în potrivire cu familii/persoane adoptatoare, practic sunt vizitați de către acestea”, a declarat Elena Alina Ciorsac, şef Birou adopţii şi postadopţii din cadrul DGASPC.