40 de copii din Comuna Mihălăşeni, judeţul Botoşani, au avut parte de o surpriză inedită de Ziua Copilului. Astfel, Daniel Câșlariu preşedintele Asociaţiei Grup Civic, în parteneriat cu Gelu Graur, proprietarul unui club din municipiu, au organizat o petrecere pentru micuţii care fac parte din familii cu posibilități financiare limitate. Cei mici au venit la Botoşani însoţiţi de învăţătoare, iar transporrtul le-a fost asigurat de organizatorii petrecerii.
Gelu Graur a hotărât să pună restaurantul la dispoziția micuților pentru o zi, iar copiii au fost răsfățați cu jucării, mâncare și dulciuri. Mulți dintre aceștia nu au sărbătorit niciodată Ziua Copilului, așa că bucuria lor a fost cu atât mai mare. Când au intrat în local, cei mici au fost întâmpinaţi cu baloane și tobogane, personajele din desene animate şi cadouri.
„Este prima dată când vin la o petrecere. Am opt ani. Îmi place mult aici”, a declarat unul dintre copiii prezenți la eveniment.
„Mulți dintre ei n-au fost niciodată la o petrecere”
Gelu Graur că s-a implicat în această iniţiativă deoarece și-a dorit să facă acest gest pentru copii pentru a le aduce zâmbetul pe buze. „Mi-am dorit să le fac această bucurie copiilor mai puțin norocoși. Mulți dintre ei n-au fost niciodată la o petrecere sau poate chiar într-un restaurant. Merită, mai ales cu această ocazie, să se bucure și ei”, a declarat proprietarul clubului.
De asemenea, Daniel Câşlariu s-a implicat şi cu alte ocazii în campanii pentru copii cu posibilităţi financiare reduse, deci nu avea cum să lipsească de la un astfel de moment. „Este un motiv de bucurie că le putem oferi de ziua lor această petrecere. În același timp, mă întristează când știu că pentru foarte mulți dintre cei prezenți, este pentru prima dată. Chiar mi-au spus acest lucru. Pentru cei mici înseamnă mult această zi”, a declarat Daniel Câșlariu.
Daruri de la copii pentru copii
La petrecerea de astăzi au mers şi copii din Botoșani, însoțiți de părinți, care au dorit să le dăruiască jucării micuţilor din Mihălăşeni. „Vreau să dau cuiva un cadou. Am pregătit o mașinuță cu muzică, niște hăinuțe, și câteva mașinuțe…și un omuleț”, a spus unul dintre micuții care a venit cu cadouri.
Cei mici au petrecut timp de câteva ore, s-au jucat cu baloane, s-au dat pe tobogane, apoi au servit o masă caldă, după care au primit dulciuri, jucării și rechizite.