Pompierii botoșăneni intervin, în aceste momente, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperișul unei case de pe strada Busuiocului, din municipiul Botoșani. Incendiul este localizat și se lucrează pentru stingerea flăcărilor și înlăturarea efectelor negative.
„Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă la bunurile din interiorul casei. Incendiul a fost localizat la nivelul acoperișului”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În urma cercetărilor făcute, pompierii au avansat ipoteza că incendiul ar fi fost generat de un scurtcircuit produs în instalația electrică.