Un tânăr, fără permis de conducere, s-a urcat la volanul unei maşini şi, după ce a confundat frâna cu accelerația, s-a înfipt cu autoturismul într-un magazin din Botoșani. Incidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în parcarea centrului comercial Stop-Shop din municipiu. Din fericire, în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale, însă poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la incident printr-un apel la 112.
În acest context, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţişti. Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că tânărul de 20 de ani nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de către un alt tânăr de 22 de ani, care cunoștea faptul că nu deține permis.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.
Foto: Atentie Politia Botosani