spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTMarcel Gheorghiţă cere redeschiderea parcurilor de joacă pentru copii (video)

Marcel Gheorghiţă cere redeschiderea parcurilor de joacă pentru copii (video)

În cadrul şedinţei de Consiliu Local ce are loc astăzi, consilierul Maricel Ghiorghiţă a adus în atenţia colegilor problema spaţiilor de joacă pentru copii. “Referitor la spaţiile de joacă pentru copii din incinta unităţilor de învăţământ, ştiu că este un proiect pe care şi alţii l-au propus în alte perioade. Se apropie vacanţa, haideţi să facem ceva totuşi şi pentru copii. Trece şi pandemia şi terenurile de sport rămân închise. Unde se poate, haideţi să urgentăm un pic să se poată desfăşura copiii să-şi consume energia, pentru că ei acum se joacă pe unde apucă, printre maşini, prin parcări, pe străzi”, a declarat alesul.

Acesta a adus în atenţia consilierilor subiectul intersecţiilor din municipiu unde frecvent se produc blocaje. „Mai avem niște intersecții, împreună cu colegii noștri am avut o serie de discuții online, e necesară amplasarea unor oglinzi pentru a avea vizibilitate. În aceleași intersecții ar trebui puțin degajate mașinile, deci solicităm și Poliției Locale și Poliției Rutiere să-și facă datoria, sunt suficiente accidente care se petrec”, a spus Marcel Gheorghiță.

Acesta a mai vorbit şi despre calitatea slabă a marcajelor rutiere din oraş. „Am văzut prin oraș că au început marcajele rutiere. Probabil cineva din aparatul Primăriei ar putea urmări un pic calitatea lucrărilor pentru că, de câțiva ani cetățenii ne reclamă că marcajele se duc după câteva ploi, calitatea marcajelor este foarte slabă”, a spus acesta.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...