Astăzi, 25 mai, echipa mobilă a Direcţiei de Sănătate Publică a ajuns la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, prima unitate unde s-a solicitat imunizarea elevilor. Vaccinarea a avut loc în cabinetul medical, elevii primind vaccinul Pfizer.
Profesorul Cristina Chiriac, directorul colegiului, a declarat că 30 de elevi s-au înscris pentru vaccinare. „Ei s-au adresat direcţiunii, eu am întrebat conducerea Direcţiei de Sănătate Publică dacă există o posibilitate să vină aici şi au răspuns cu promptitudine. Foarte mulţi elevi din şcoală s-au vaccinat, alături de părinţi, în alte centre din municipiu”, a mai precizat Cristina Chiriac.
Potrivit oficialului, aproximativ 90% din angajaţii unităţii de învăţământ s-au imunizat deja.
„Cel mai bun lucru pe care putem să-l facem este să ne vaccinăm„
Iosif Pintilie, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor, a declarat că a făcut demersuri pentru vaccinarea elevilor în colegiu, după ce a participat la videoconferinţa organizată pe 8 aprilie la Prefectura Botoşani, în cadrul căreia s-a dat startul Campaniei Ministerului Educaţiei „Vaccinare şi testare pentru învăţare”.
„Acolo s-a vorbit despre posibilitatea ca elevii de liceu să se vaccineze. Am dorit să vedem dacă sunt colegi care doresc să se vaccineze şi prima dată au fost undeva la 60 de elevi care au solicitat vaccinul. Asta înainte să se redeschidă şcolile. Odată cu redeschiderea şcolilor, am refăcut listele cu elevii care doresc să se vaccineze. Am făcut o listă, am trimis-o la DSP prin doamna director şi astăzi au venit cei de la DSP şi consider că s-au organizat destul de bine”, a declarat preşedintele CJE.
Iosif Pintilie s-a vaccinat în luna ianuarie şi a făcut apel la colegii liceeni să-i urmeze exemplu. „Cred că cel mai bun lucru pe care putem să-l facem este să ne vaccinăm, ca să fim siguri că în toamnă ne întoarcem cu toţii la şcoală şi nu o să fim nevoiţi să mai facem ore online”, a concluzionat liderul CJE.