Fie că vorbim despre tren, autobuz, tramvai, toate liniile de transport pentru aceste mijloace de deplasare sfârșesc la „terminus”, un termen utilizat începând cu inventarea căilor ferate, în secolul al XIX-lea. Originea cuvântului este mult mai veche, din timpul antichității romane. În panteonul romanilor antici, Terminus era zeul care proteja marcajele de hotar, numele său fiind cuvântul latin pentru un asemenea marcaj. Se săvârșeau sacrificii pentru a se sfinți fiecare piatră de hotar, iar proprietarii de terenuri sărbătoreau în fiecare an, la 23 februarie, un festival numit „Terminalia”, dedicat zeului Terminus. Scriitorul latin Siculus Flaccus menționa ritualul de sfințire a pietrei: oasele, cenușa și sângele unei victime sacrificate, împreună cu părți de recoltă, faguri și vin erau introduse într-o gaură, în punctul unde se întâlneau două sau mai multe proprietăți, iar piatra era așezată deasupra. Familiile cu terenuri învecinate ornau cu flori partea lor de bornă și depuneau ofrande la un altar, ofrande pe care poetul roman Ovidiu le consemnează, din nou, a fi fructe sau cereale, faguri de miere și vin. Borna era udată cu sângele unui miel sau porc sacrificat, după care urma o sărbătoare a întregii comunități, în care se cântau imnuri dedicate lui Terminus. Ritualurile erau practicate de proprietarii de terenuri private, dar existau și ceremonii publice conexe. Ovidiu menționează sacrificiul unei oi în ziua Terminaliei, la piatra ce marca a șasea milă romană (o milă romană avea circa 1479 m) de-a lungul Via Laurentina, drumul ce lega Roma de localitatea Laurentum. Este posibil ca această piatră să fi marcat hotarul dintre primii romani și vecinii lor din Laurentum. De asemenea, o piatră sau altarul lui Terminus era amplasată în Templul lui Jupiter Optimus Maximus, de pe colina Capitolină din Roma. Datorită credinței că această piatră trebuia să fie expusă cerului, în tavanul templului se făcea o gaură situată exact deasupra pietrei. Considerat unul dintre fiii lui Jupiter, asociat câteodată chiar cu Jupiter, Terminus era reprezentat sub forma unei pietre mari ce se termina cu un cap uman. Sculptura era lipsită de brațe și picioare astfel încât, simbolic, nu se putea deplasa niciodată. Aceste monumente marcau granița teritoriului roman, limitele proprietății private și drumurile imperiului. Această idee, a sfârșitului de parcurs, a fost ulterior adaptată lumii transporturilor. Cuvântul „terminus” a dat, de asemenea, cuvintele „terminal”, „termen” și verbul „ a termina”. Scriitorii antici considerau că venerarea lui Terminus fusese introdusă la Roma încă din timpul întemeietorului cetății, Romulus (753-717 î. Hr.), sau a succesorului său, Numa (717-673 î. Hr.), dar savanții moderni o consideră ca supraviețuire a unei vechi practici animiste, de a conferi putere/spirit/viață unui marcator de graniță, prin sacrificii animale.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Sculptură înfățișându-l pe Terminus ca un bărbat bărbos, fără mâini și picioare
Terminus este ilustrat adeseori ca un bust pe o piatră de hotar, aici „Concedo Nulli” însemnând „Nu cedează teren”
