Elicopterul Smurd a fost solicitat astăzi la Dorohoi pentru a prelua o pacientă diagnosticată cu infarct. Femeia, în vârstă de 67 de ani, a fost transportată de o ambulanță la spital. Aceasta a primit îngrijirile medicale necesare și apoi s-a solicitat elicopterul SMURD pentru transferul la Iași, fiind diagnosticată cu Infarct Miocardic Acut.
Pompierii dorohoieni au fost solicitați pentru a asigura zona în care va ateriza elicopterul și anume suprafața Stadionului Municipal Dorohoi „1 Mai”. Aceștia s-au deplasat la fața locului și au luat toate măsurile corespunzător procedurilor.