Vești bune pentru șomerii din Botoșani. Potrivit listei publicată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de muncă (AJOFM) în judeţ sunt 999 de slujbe vacante. Acestea sunt atât în mediul privat cât şi în sistemul bugetar şi sunt oferte atât pentru cei cu studii superioare cât şi pentru cei cu studii medii.
Primăria Municipiului Dorohoi caută consilier în administrație publică. Persoanele interesate trebuie să aibă un an experiență și studii superioare în domeniul de științe inginerești. Salariul minim oferit este de 3.717 lei, iar maximum de 4.629 lei.
Și Muzeul Județean Botoșani caută restaurator bunuri culturale. Cei interesați trebuie să aibă studii superioare, dar și diplomă sau certificat de absolvire a unui curs de limbă străină și cunoștințe de operare PC.
Printre ofertele de muncă se află și cele de reprezentant comercial și agent vânzări, salariile oferite pentru aceste slujbe fiind de 2.300 de lei. Dar și de secretară, recepționer hotel, recepționer marfă sau ospătar, bucătar, pizzar și barman.
Tot în lista AJOFM sunt disponibile mai multe slujbe din domeniul construcțiilor. Astfel, se caută zidar, tencuitor, fierar-betonist, dulgher sau faianțar. Salariile oferite de angajator pentru aceste slujbe, în general, sunt de 3.000 lei.
Lista locurilor de muncă o găsiţi aici.