joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTScandal cu repetiție în Parcul Tineretului

Scandal cu repetiție în Parcul Tineretului

Forțele de ordine au trebuit să intervină astăzi în Parcul Tineretului, după un scandal cu repetiție. Spiritele s-au încins prima dată sâmbătă (n.r. – 22 mai a.c.), când doi locatari ai cartierului s-au luat la harță, după care au avut un conflict direct, soldat cu violențe. Doar că astăzi dimineață, cei doi combatanți au mers la Poliția municipiului Botoșani, unde au făcut plângere unul împotriva celuilalt, acuzându-și adversarul de loviri și alte violențe.

Totul părea să se fi stins, doar că atunci când au revenit în cartier, cei doi s-au luat la harță din nou. Spiritele s-au aprins, mai ales că unul dintre combatanți părea să aibă și susținători în rândul celor care s-au adunat pentru a vedea ce se întâmplă. Așa că, în urma unui apel pe 112, la fața locului au ajuns două echipaje de poliție, iar pentru ca situația să nu degenereze într-un nou conflict violent, la scurt timp au venit în sprijin și două echipaje ale Jandarmeriei.

„Nu s-a impus aplicarea unor sancțiuni, însă celor două persoane li s-a pus în vedere să aștepte soluționarea plângerilor depuse în cursul zilei de astăzi (n.r. – 23 mai a.c.)”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
0.1 ° C
1.6 °
-0.6 °
85 %
0.9kmh
100 %
J
1 °
vin
5 °
S
7 °
D
15 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...