Medicul psihiatru Radu Nevinglovschi a fost condus astăzi pe ultimul drum de rude, zeci de colegi, prieteni şi foşti pacienţi. Din cauza condiţiilor impuse de înmormântarea pacienţilor decedaţi din cauza Covid, slujba de la Biserica Vovidenia a fost oficiată în condiţii speciale. Astfel, sicriul medicului a fost în permanenţă acoperit, iar slujba oficiată de un sobor de preoti a fost una scurtă. Ulterior sicriul a fost dus direct la maşina mortuară, care l-a transportat la cimitir.
Toti cei care au participat la înmormântare au păstrat distanţa şi au purtat măşti de protecţie. Maşina mortuară s-a dovedit neîncăpătoare pentru zecile de coroane de flori aduse în memoria medicului iubit de colegi şi prieteni.
Medicul Radu Nevinglovschi, fiul cunoscutei profesoare Tabita Nevinglovschi, a ajuns la spital pe 28 aprilie, în stare foarte gravă, după ce a stat mai mult timp acasă cu boala activă. Acesta a fost internat în aceeaşi zi, cu rezultat pozitiv la Covid, iar trei zile mai târziu a ajuns pe secţia de terapie intensivă, unde a fost direct intubat. Ulterior starea acestuia s-a agravat foarte mult, astfel că medicii de la Botoşani au solicitat transferul pe calea aerului la Bucureşti, la Spitalul de Boli Infecțioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”. Medicul a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat pe aeroportul Suceava, de unde a fost preluat de un elicopter şi transferat la Bucureşti.
Mama medicului, cunoscutul profesor Tabita Nevinglovschi, a decedat în urmă cu o lună, după ce s-a luptat cu Covid şi complicaţiile bolii timp de câteva săptămâni. În vârstă de 73 de ani, profesoara a făcut complicaţii respiratorii de pe urma Covid, cu care a fost diagnosticată pe 29 martie, a fost internată pe secţia ATI, dar a decedat.
Dumnezeu să-l odihnească!