miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTConcurs de pescuit pentru salvatorii de vieţi

Concurs de pescuit pentru salvatorii de vieţi

Mai mulţi angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) au participat, marţi dimineaţă, la un concurs organizat de sindicatul instituţiei.

Ediţia a şaptea a competiţiei „Cupa Ambulanţa la Pescuit Sportiv” s-a organizat pe malul unui iaz din judeţul Iaşi, la limita cu judeţul Botoşani. Pe iazul Nacu-Leahu, din comuna Deleni, judeţul Iaşi, au luat parte 19 concurenţi, angajaţi de la SJA Botoşani. „A fost o ieşire de care cu toţii aveam nevoie. A fost, poate pentru mulţi dintre noi, primul moment de relaxare după perioada extrem de solicitantă din timpul pandemiei. S-a muncit într-un ritm infernal, iar acest concurs a fost un motiv de destindere, în primul rând”, a spus Cristi Calimandriuc, liderul sindicatului Ambulanţa.

La final, cei mai norocoşi au primit şi cupe din partea organizatorilor. Astfel, locul I a fost ocupat de ambulanţierul George Stoleru, care a însumat capturi de 9,5 kilograme. Locul II a fost ocupat de Ionel Iurieţ, câştigătorul de acum doi ani şi ocupantul aceluiaşi loc secund anul trecut, care de această dată a prins 7,8 kilograme de peşte, iar ultimul loc pe podium a aparţinut lui Cristi Calimandriuc, cu un total de 5 kilograme.

Premiul pentru cea mai mare captură i-a revenit lui Marcel Caraman, cu un peşte de 3,5 kilograme.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-1 ° C
0.6 °
-2.3 °
90 %
3.8kmh
84 %
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...