Preotul Dumitru Mateciuc, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”, a anunţat că acest lăcaş de cult emblematic pentru municipiul Botoşani va fi pictat. „Biserica nu a fost pictată niciodată şi noi acum încercăm, după ce se finalizează reabilitarea, să realizăm şi această lucrare. Iniţial, am prins realizarea picturii în proiect, dar nu am primit finanţare pentru că biserica nu a fost pictată niciodată. Nicolae Iorga a vrut să picteze această biserică şi mai mulţi preoţi au încercat, au făcut devize de lucrări. Ideea sau politica, să spunem aşa, a monumentelor, a fost, cel puţin până acum, ca biserica să rămână aşa cum a lăsat-o ctitora (Doamna Elena Rareş – n.red.). Dacă ar fi trăit ctitora, cu siguranţă ar fi pictat-o, cum a pictat şi celelalte ctitorii. Vrem să împlinim visul Doamnei Elena Doamna şi, după ce va fi reabilitată biserica, din fonduri proprii, cu ajutorul enoriaşilor, vom picta biserica”, a declarat preotul paroh Dumitru Mateciuc.
Potrivit acestuia, pictura va fi realizată în ton cu epoca în care a fost ctitorită biserica. „Sperăm să o realizăm, sănătoşi să fim”, a concluzionat Dumitru Mateciuc.
Lucrările de reabilitare au început anul trecut
Lucrările la Biserica „Sfântul Gheorghe” au început anul trecut, pe 10 august. Reabilitarea Bisericii „Sfântul Gheorghe” se realizează printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de 1,56 milioane de euro. Conform contractului, lucrările vor fi finalizate în maxim 24 de luni, până cel târziu în data de 10 august 2022.
„La partea de infrastructură s-au realizat toate consolidările pentru fundaţii. S-au decapat toate tencuielile care erau realizate, s-a făcut injectarea în masă şi acum lucrăm la realizarea tiranţilor (element de construcție confecționat din cabluri, lanțuri, bare de oțel sau din beton armat, care are rolul de a prelua forțe de întindere – n.r.). Practic, se dau nişte găuri la partea superioară a bisericii prin interiorul peretelui şi se ancorează partea superioară cu partea inferioară pentru o mai bună comportare în timp. Sunt 79 de tiranţi. Concomitent cu realizarea lucrărilor de structură, realizarea lucrărilor de arhitectură, vom începe tencuielile interioare şi exterioare, reabilitarea componentelor artistice”, a explicat inginerul Cezar Bobescu.
Acesta a apreciat că reabilitarea Bisericii „Sfântul Gheorghe” este un proiect reuşit. „Noi avem contract pe doi ani. Am început lucrările anul trecut pe 10 august şi sper să le finalizăm anul acesta, în septembrie – octombrie, să scurtăm timpul la jumătate”, a mai spus Cezar Bobescu.