Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns şi în acest an în județul Suceava și va fi împărțită credincioșilor dun Botoşani şi judeţul vecin în Noaptea de Înviere. Avionul privat care a adus Lumina Sfântă a aterizat pe Aeroportul Ștefan cel Mare în jurul orei 20:30. În aeronava care a venit de la București, acolo unde Lumina Sfântă a fost adusă de Patriarhia Română, se aflau starețul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava, arhimandritul Serafim Grigoraș și părintele consilier economic, Viorel Ilișoi.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Cei doi preoți au fost întâmpinați pe pista aeroportului de Preasfințitul Damaschin Dornean
ul, care a împărțit Lumina Sfântă preoților veniți din întreg județul Suceva, din județul Botoşani, dar și din Ucraina. Lumina Sfântă a fost întâmpinată de preoți cu cântece bisericești.
Este pentru al treisprezecelea an când Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge la Suceava şi la Botoşani.
Mai jos puteti urmări imagini de la sosirea avionului pe aeroportul Suceava.