În ședința de Consiliu Local din Darabani, care a avut loc ieri, 29 aprilie, primarul, împreună cu consilierii locali, au dezbătut problema administrării cimitirelor din Darabani.
Mai exact, toate cele șase cimitire din Darabani și din zonele aparținătoare, erau administrate până acum de către parohii, iar în două dintre ele, curățenie este o problemă. Din acest motiv cimitirul Central și cel din Cornești vor fi administrate de acum de către Primăria Darabani.
Primarul orașului, Mihai-Alin Gîrbaci, a precizat că „în aceste cimitire au existat probleme legate de curățenie, fiind și suprafețe mai mari, astfel că, va fi nevoie de ordine și disciplină acolo. Va exista un regulament pentru organizarea și funcționarea cimitirelor”.
Aceasta hotărâre a fost luată pentru a se ști clar cine răspunde de curățenia unui cimitir. Astfel că cele două cimitire vor fi administrate de Primărie, iar cele din Bajura, Teioasa, Lișmănița și Eșanca vor continua să fie administrate de către parohii.