Agenția Județeană pentru Ocuparea forței de muncă (AJOFM) Botoșani, a anunțat că în perioada ianuarie-martie, 1.268 de persoane aflate în evidenţele instituţiei ca fiind în căutarea unui loc de muncă s-au angajat. 512 dintre acestea sunt femei. Din totalul persoanelor angajate, 521 au peste 45 de ani, 179 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 179 au între 25 și 35 de ani, iar 389 sunt tineri sub 25 de ani (din care
389 tineri NEETs).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 585 provin din mediul urban, iar 683 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 439 persoane (34,62%), urmate de cele cu învățământ profesional, 274 persoane(21,61%). Numărul celor cu învățământ gimnazial este de 258 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 108 persoane.
Ajutor pentru peste 2.000 de persoane
„Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.328 persoane”, au transmis reprezentanții AJOFM Botoșani