Începând din acest an județul Botoșani va fi mai bogat cu încă un monument istoric. Este vorba despre Biserica de lemn, din satul Dobrinăuți Hapăi, comuna Vârfu Câmpului. Asta deoarece în acest an va fi reactualizată lista monumentelor istorice.
„Lista monumentelor istorice este un document oficial aprobat prin Ordin de Ministru și publicat în Monitorul oficial și care periodic, la cinci ani, prezintă actualizări. Mai exact, se schimbă adresele, unele sunt adăugate pe lista monumentelor istorice, altele sunt scoase”, a declarat Dănuț Huțu, director executiv al Direcției Județene pentru Cultură (DJC) Botoșani.
Monument unicat în România
Biserica de lemn din comuna Vârfu Câmpului este un monument unicat în România, fiind singurul lăcaș de cult construit direct pe roți. Biserica a fost inițial ridicată în Lunca Siretului și a fost strămutată de două ori. Din anul 1810 se află în satul Dobrinăuți Hapăi.
„<Bisericuța călătoare> a reușit să treacă prin mai multe. Chiar dacă a fost mutată, ea a rămas în picioare, și noi am reușit să o introducem pe lista monumentelor istorice și sperăm ca în perioada următoare să găsim o sursă de finanțare să putem să o restauram. Această biserică este o bijuterie”, a mai precizat directorul executiv DJC Botoșani.
Biserică ce amintește de victoriile lui Ștefan cel Mare
Biserica de lemn are o semnificație deosebită și foarte veche. Pe turlele de mici dimensiuni, se păstrează cruci cu semilune. Mai exact, semiluna se află la bază, iar crucea domină asupra acesteia. Folclorul local spune că ar fi aparținut răzeșilor care luptau în armatele lui Ștefan cel Mare și simboliza victoria crucii asupra semilunei otomane. Biserica are un aspect ţărănesc, de lemn și reprezintă un simbol al creștinismului din această zonă.