Pățanie cu gust amar pentru un botoșănean care avea o mică afacere într-un sat de lângă municipiu. Încercând să scape de fiscalizarea excesivă din partea statului, M.G.S., care nu avea un hipermarket, ci doar vreo două magazine comunale, nu înregistra în contabilitate toate facturile pentru marfa vândută. În schimb, ținea o evidență separată într-o agendă și trei caiete. Asta până în 2017, când s-a trezit la ușă cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Luat pe nepregătite, botoșăneanul nu a mai avut timp să ascundă notițele respective, care îl dădeau practic de gol. Așa se face că, în timpul verificărilor, polițiștii au găsit agenda și cele trei caiete și le-au ridicat. Verificate de polițiști, însemnările respective l-au dat de gol pe botoșănean pentru că bărbatul trecuse acolo toate operațiunile, și cele legale, dar și micile „aranjamente”.
Polițiștii și-au dat seama și au făcut verificări încrucișate la furnizorii de marfă, aceștia din urmă prezentând situația reală. „În ceea ce privește agenda și cele trei caiete ridicate de la punctul de lucru, au fost identificate în cuprinsul acestora mențiuni cu privire la bunurile achiziționate și supuse comercializării din perioada 01 mai 2017 – 08 august 2017, mențiuni cu privire la sume de bani predate administratorului de către gestionari din perioada 01 mai 2017 – 08 august 2017 și informații cu privire la inventare efectuate în perioada iunie – august 2017. Astfel, în două dintre cele trei caiete respectiv caietul cu înscrierile „Jungle” și caietul de tip matematică au fost identificate mențiuni cu privire la bunurile achiziționate și supuse comercializării cât și mențiuni cu privire la sume predate de către gestionari administratorului. Al treilea caiet conține mențiuni cu privire la inventare efectuate în perioada 11 iunie 2017 – 06 august 2017, în timp ce agenda identificată în urma verificărilor conține mențiuni cu anumite sume defalcate pe puncte de lucru reprezentând probabil sume de bani predate de către gestionari administratorului, fără a avea alte însemnări”, au precizat anchetatorii.
După ce au confruntat informațiile din caiete cu datele primite de la furnizori, anchetatorii au ajuns la concluzia că botoșăneanul nu a înregistrat în contabilitate un număr de 79 de facturi fiscale în sumă totală de 32.486,39 lei, dar și venituri în valoare totală de 77.276 lei, aferente mărfurilor pentru care au fost identificate mențiuni în două caiete. Prin urmare, a fost sesizată și Administrația Județeană a Finanțelor Publice, stabilindu-se că, pentru perioada 1 ianuarie 2016 – 8 august 2017, firma în cauză datorează bugetului general consolidat al statului suma de 1.177,39 lei reprezentând de impozit pe venitul microîntreprinderilor.
Nu era o evaziune de proporții, ba din contra, fiind vorba de echivalentul unui salariu minim pe economie, adică leafa de-o lună pentru un angajat. De altfel, în momentul în care i s-a stabilit prejudiciul, botoșăneanul a mers la Trezorerie și a achitat toți banii până la ultimul leuț, plata fiind efectuată la sfârșitul lui 2019. Cu toate acestea, M.G.S. a fost acuzat de evaziune fiscală prin neevidențierea tuturor operațiunilor comerciale efectuate sau a tuturor veniturilor obținute și a fost trimis în judecată de procurori. În urma procesului, magistrații l-au condamnat pe botoșănean la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dar sentința nu este definitivă, hotărârea magistraților fiind atacată cu apel.