Odiseea „drumului strategic” continuă, după ce o asociere de firme a decis să conteste rezultatul licitației organizată de Consiliul Județean pentru lotul II Răuseni – Todireni – Albeşti – Truşeşti – Dângeni – Hăneşti. Acest tronson fusese câştigat de o asociere al cărei lider este Cornell”s Floor SRL, împreună cu cei de la Construct Com, Test Prima SRL Suceava și Autotehnorom Suceava, doar că cei clasați inițial pe locul III, asocierea Mavgo Holding Bacău – Aqua Parc Neamț – Hydrostoy AD Bulgaria, au contestat procedura. Prin urmare, cel puțin pentru o perioadă, lucrările pe acest tronson vor întârzia. „Contestația va fi analizată de specialiștii din cadrul CJ și vom face toate demersurile legale să avem un rezultat cât mai repede cu putință”, a spus Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.
Pe celelalte două tronsoane nu sunt contestaţii
În schimb, pentru celelalte două loturi, I și III, termenul de depunere a contestațiilor a expirat și prin urmare Consiliul Județean urmează să semneze contractele cu reprezentanții constructorilor. Astfel, lotul I, care are o lungime de 29,212 kilometri Șipote – Rediu – Răuseni – Călăraşi, va fi modernizat de o asociere de firme din judeţul Neamţ, Danlin XXL și Dragoș Invest, care va executa lucrarea pentru 94,4 milioane de lei fără TVA.
La fel, lotul III, care are o lungime de 25,859 kilometri și asigură legătura între localităţile Blândeşti – Cerchejeni – Suliţa – Cheleş – Lunca – Cerneşti – Todireni, va fi asfaltat de o asociere de două firme din judeţul Bistriţa Năsăud, respectiv Dimex 2000 Company și Frasinul, care a licitat suma de 86,29 milioane de lei.
„Vom încerca să urgentăm, cât ne permite legea, obținerea unei decizii definitive”
„Prin cele două contracte pe care le vom semna vom moderniza 56 de kilometri de drum, din care 18 kilometri sunt în prezent din piatră, iar restul de 38 de kilometri au o îmbrăcăminte asfaltică ușoară a căreia stare este în prezent rea. Pentru lotul II vom respecta cadrul legal și vom încerca să urgentăm, cât ne permite legea, obținerea unei decizii definitive pentru a debloca și aici situația. Dacă lucrurile se vor prelungi, din varii motive, vom interveni pe acel sector de drum astfel încât să fie circulabil”, a spus președintele CJ, Doina Federovici.
Prin urmare, după semnarea contractelor, care ar urma să aibă loc vineri, pe 23 aprilie a.c., CJ urmează să emită și ordinul de începere a lucrărilor pe loturile I și III, iar constructorii vor putea începe organizarea de șantier. Prin urmare, există șanse ca la jumătatea lunii mai, lucrările să înceapă pe cele două șantiere.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, iar termenul maximal este decembrie 2023.