miercuri, mai 21, 2025
AcasăLocal BTFemeie în stare gravă după ce a petrecut noaptea în şanţ

Femeie în stare gravă după ce a petrecut noaptea în şanţ

O femeie a fost găsită în stare gravă într-un şanţ de pe marginea drumului, cu hipotermie, după ce a petrecut noaptea acolo.

În vârstă de 53 de ani, aceasta a fost găsită căzută pe marginea unui drum din apropiere de Vorniceni, de către o consăteancă. Femeia obişnuia să consume cantităţi apreciabile de băuturi alcoolice şi din cauza stării avansate de ebrietate, a căzut într-un şanţ în timp ce se deplasa spre acasă. Aceasta zăcea nemişcată şi cu o temperatură foarte scăzută, fiind îmbrăcată cu haine destul de subţiri.

Speriată că vecina ei nu mai mişca, femeia a apelat serviciul 112, iar la faţa locului a ajuns o ambulanţă. Cadrele medicale au preluat-o pe femeia aflată în şoc hipotermic şi au transportat-o la Urgenţe. „Pacienta a ajuns în serviciul nostru în şoc hipotermic sever. Temperatura corpului indica 32⁰C şi a fost declanşată procedura pentru astfel de situaţii pentru ridicarea temperaturii şi stabilizării semnelor vitale. Ulterior, a fost transferată în secția de Reanimare”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.

00:00/00:39
Truvid
auto skip
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
19.5 ° C
20.5 °
19.4 °
47 %
1.9kmh
4 %
mie
24 °
J
23 °
vin
21 °
S
16 °
D
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când crezi cu adevărat, nu te oprește nimic.

EDITORIAL

În cele trei decenii și jumătate de democrație, cine a avut ochi să vadă și minte să înțeleagă a putut constata că, pentru parlamentarii...

EPIGRAMA ZILEI

Prostul dacă nu-i fudul Cică nu e prost destul Dar dacă nu-i îndârjit, Sigur nu-i ... produs finit! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...