La simularea Evaluării Naționale, la Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” din Darabani, a fost o singură notă de 10, la matematică. Rata de promovabilitate la nivelul școlii este de 75,80%.
Galia Hrimiuc, directorul Școlii Gimnaziale „Leon Dănăilă”, a precizat că la examenul de simulare au fost înscriși 64 de elevi, dintre care 62 au fost prezenți la limba și literatura româna, iar 63 la matematică.
La limba și literatura română au fost admiși 54 de elevi și 8 respinși, rata de promovabilitate fiind de 87,09%. La matematică, 41 de elevi au fost admiși, iar 22 respinși, rata de promovabilitate la această disciplină fiind de 66,12%.
Rezultatele au fost aduse la cunoștința elevilor și părinților de către profesorii de la clasă, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare. Rezultatele obținute de elevi la simularea Examenului de Evaluare Națională nu sunt publice. La solicitarea părinților notele vor putea fi trecute în catalog.
Directorul școlii a mai menționat faptul că s-a luat în calcul o repetare a simulării la nivelul școlii. Totodată, se vor pune în aplicare planuri de acțiuni de remediere ce vor consta în intensificarea orelor de pregătire suplimentare.