Conducerea Consiliului Județean (CJ) Botoșani a anunțat luni, 12 aprilie, că zeci de kilometri de drumuri județene vor avea asfalt proaspăt, anul acesta. O parte dintre lucrări vor fi efectuate prin intermediul lucrărilor de întreținere. În acest sens, luni, pe 12 aprilie a.c., a avut loc deschiderea ofertelor depuse de constructori pentru acordul-cadru.
„Și în acest an județul a fost împărțit în două zone, vorbim de zona de nord și zona de sud, iar contractul se va desfășura pe o perioadă de 2 ani. Pot afirma cu tărie că, în ciuda tăierilor drastice făcute de Guvernul PNL, CJ va pune la dispoziția DJDP, din fondurile proprii, sumele necesare pentru a se turna covoare asfaltice pe aproximativ 30 km de drum județean”, a arătat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.
Lucrări pe patru tronsoane de drum
Potrivit programului întocmit de conducerea CJ, anul acesta sunt programate lucrări de întreținere pe patru tronsoane de drumuri județene, care însumează 26,2 kilometri, pe această lungime urmând să se toarne un nou covor asfaltic. Tronsoanele propuse pentru refacerea carosabilului sunt DJ 208 C Mesteacăn – Vorona, pe o lungime de 5,3 km, DJ 292 Vorniceni – Săveni, pe o lungime de 15,7 km, DJ 298 Dumeni – Dragalina, pe o lungime de 5,2 km și DJ 208 D Bucecea – limită cu județul Suceava cu o lungime de 2 km. În paralel vor fi continuate reparațiile curente care sunt efectuate anual pe tronsoanele de drum județean.
În acest an vor fi gata şi cei 2,77 kilometri de drum de piatră de la Prăjeni
În acest context, președintele CJ, Doina Federovici, a precizat că anul acesta vor fi finalizate și lucrările de modernizare pe drumul județean DJ 282 B, pe cei 2,77 kilometri de piatră Prăjeni – limita cu județul Iași, dar și pe cele trei tronsoane de drumuri județene modernizate prin intermediul programului PNDL 2.
Este vorba de DJ 293 Coțușca – Ghireni – DN 24C, care are o lungime de 6,65 kilometri, drumul județean DJ 292 A, Corlăteni – Dimăcheni pe o lungime de 2,5 kilometri, și DJ 282 A Ionășeni – Mășcăteni, care va lega cele două sate de DN 29 D Botoșani – Ștefănești, aici fiind vorba de o lungime de 10 kilometri.
Licitaţie reluată pentru drumul mănăstirilor
Totodată, CJ a reluat licitația pentru modernizarea „drumului mănăstirilor”, adică DJ 208 H Vorona – Oneaga – Pădureni, a cărui execuție a fost blocată după ce firma declarată câștigătoare a intrat în insolvență și a cerut rezilierea contractului. Aici, la licitație au fost primite șase oferte din partea societății Danlin XXL, asocierea Mavgo Holding – Antrepriza de construcții drumuri și autostrăzi, asocierea Cornell’s Floor – Autotehnorom Suceava, asocierea Transasfalt Prod – Obras Publicas Y Regadios SA – OPR Asfalt SRL, asocierea Vulturi – Delta Antrepriză de construcții montaj 93 și asocierea Cateta Vila – Conest Iași.
„Sunt convinsă că și pe acest drum se vor relua lucrările pentru că o parte din lucrări au fost deja executate până în momentul în care firma a intrat în insolvență și a solicitat rezilierea contractului”, a explicat Doina Federovici.
Finanţare căutată pentru drumul vămii
La aceste investiții se vor adăuga lucrările pentru stabilizarea a două alunecări de teren care afectează drumurile județene DJ 296 Roma – Nicșeni și DJ 293 Dumeni – Havârna, iar conducerea CJ a demarat procedurile pentru obținerea finanțării europene în vederea realizării „drumului vămii”, care ar urma să facă legătura între drumul strategic și Vama Rădăuți Prut. Cererea de finanțare a documentației tehnico – economice a fost depusă la ADR Piatra Neamț, dar proiectul este blocat în acest moment de o semnătură a Ministerului Fondurilor Europene.
„Din decembrie și până acum, ADR-ul nu a primit semnătura necesară din partea Ministerului Fondurilor Europene pentru a putea continua procedura de contractare a fondurilor în sensul în care să începem să scriem documentațiile tehnice. În această situație nu este doar CJ, sunt toate cele 16 proiecte care au fost aprobate, în toată Regiunea Nord – Est”, a adăugat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani. În acest caz, ar fi vorba de modernizarea a 48,8 km de drumuri județene, valoarea proiectului fiind estimată la peste 40 milioane de euro.