Duminică, pe 11 aprilie a.c., polițiștii rutieri din Botoșani au oprit în trafic un conducător auto, pentru că vorbea la telefon.
Șoferul cu pricina a fost amendat pentru utilizarea telefonului în timpul deplasării, neprezentarea documentelor, nepurtarea centurii de siguranță și dotarea geamurilor autoturismului cu folii de protecție solară, neomologate.
Nervos, șoferul a demarat în trombă și a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Polițiștii au plecat după el, iar, în final, conducătorul auto s-a ales cu permisul de conducere reținut și cu amenzi în cuantum de 2.320 lei.