Autoritățile din Botoșani continuă acțiunile pentru limitarea pandemiei de COVID-19. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), în perioada 9-11 martie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
„Pe raza întregului județ au fost organizate 33 de acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 177 de locații de interes. În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 217 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 50.000 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.
De asemenea, au fost verificate zilnic, aproximativ 2.000 de persoane cu privire la respectarea măsurilor privind izolarea sau carantinarea, fără a fi constate nereguli.