spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTAtenționare de la pompieri - arderea miriștilor este interzisă

Atenționare de la pompieri – arderea miriștilor este interzisă

În perioada 5 – 11 aprilie a.c., pompierii botoşăneni au avut 184 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 26 intervenții pe zi. „S-a intervenit pentru stingerea a 16 incendii, acordarea primului ajutor și transportarea la spital a unui număr de 121 persoane rănite ori cu probleme medicale, inclusiv persoane suspecte sau confirmate Covid-19, pentru transportul unor persoane supraponderale, precum și pentru deblocarea unor uși de acces în locuințe unde existau persoane care aveau nevoie de ajutor medical”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. La aceste evenimente se adaugă 34 misiuni de decontaminare a autospecialelor folosite la transportul persoanelor confirmate cu COVID- 19, o misiune pentru înlăturarea pericolului de incendiu în urma producerii unui accident rutier și două misiuni specifice pentru limitarea răspândirii pestei porcine.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Cele 16 incendii s-au produs pe raza localităților Vârfu Câmpului, Corni, Ungureni, Nicșeni, Tudora, Trușești, Botoșani, Flămânzi, George Enescu, Darabani și Dorohoi. Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost coșurile de fum necurățate sau neprotejate față de materialele combustibile, jarul căzut din sobă, foc deschis în spații deschise și scurtcircuit. „Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 194 pompieri militari și voluntari”, a adăugat Dorina Lupu.

În acest context, reprezentanții ISU reamintesc faptul că arderea vegetației uscate și resturilor vegetale este strict interzisă, dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiții agricole și de ale terenurilor reglementate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 352/2015. Potrivit reglementărilor legale aflate în vigoare, „constituie contravenție și se sacționează cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei, pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice, încălcarea obligației proprietarilor și deținătorilor de terenuri de a arde miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă, fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență”.

În plus, constituie contravenție la normele de prevenire și stingere a incendiilor și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu foc și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea focului la vecinătăți.

În condițiile în care se obțin toate aprobările prevăzute de legislația în vigare, cetățenii trebuie să respecte următoarele reguli și măsuri de prevenire la arderea miriştilor:

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;

– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

– asigurarea personalului care să supravegheze şi să stingă eventuale incendii, până la finalizarea arderii;

– asigurarea substanţelor şi a mijloacelor de stingere necesare, pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha;

– asigurarea unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha;

– pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.

– la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;

– arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;

– colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– se interzice acoperirea focarelor cu pământ.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.6 °
75 %
1.6kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...