Pe 28 martie 1837, stolnicul Vasile Iurașcu, bunicul de pe mamă al lui Mihai Eminescu, se adresa domnitorului Mihail Sturza, rugând să fie numit în postul de membru al Judecătoriei ținutului Dorohoi:
„Prea Înălțate Doamne,
Lumea fără tăgăduire mărturisește că îmbunătățita voastră inimă ești deschisă suspinurilor săracilor și sărăimanilor.
După năprasnica moarte a soției mele, am rămas împovărat de patru feti, din care două au pășit și piste vrîsta însoțirii, și cu trei fii, prin cea mai lăcrămătoare sărăimănii, așternut având pămîntul și hrana lacrimi și plînsul”.
Locul la Judecătorie devenise vacant urmare a unei înțelegeri, după cum explică Vasile Iurașcu în cererea sa: „Dumnealui banu Constandin Cananău, milostivindu-să asupra acestor jalnice înpregiurări, au îndemnat pe fiiul dumisale Iorgu Cananău (…) că să se lepide de slujbă dîndu-mi mie hîrtia să întru aceasta ca să năzuiesc cătră milostivirea înălțimei voastre spre a fi rânduit eu (…) în locul său”.
Cu toată străduința sa și a boierului Cananău, cererea stolnicului, „rămîne spre păstrare la delă”. De abia în 1839, Vasile Iurașcu este numit în funcția solicitată, iar pe 1 februarie 1840, el face cunoscut Logofeției Dreptății că și-a luat funcția în primire, promițând: „ voi îndoi și eu sîrguința și cu păzirea formilor i osăbitelor îndatoriri ofițiale mă voi jărfi cătră a aduce cea desăvîrșită mulțămire nacealstviei de la care iarăși nădăjduiesc o potrivită răsplătire” (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 62).
Numit membru al Judecătoriei Botoşani prin decret domnesc
Răsplătirea nu întârzie să vină: peste un an, pe 8 decembrie 1841, prin decret domnesc, stolnicul este numit membru al Judecătoriei Botoșani. Câteva documente de epocă, semnate de Vasile Iurașcu, sunt mărturia funcționării sale în calitate de membru al Judecătoriei Botoșani: pe 27 ianuarie 1842, „încheie jurnalul (…) ca della acestui obiect să să închidă cu deplinătate și în cuvenită vreme să să expeduiască în păstrarea Arhivei de Stat”, fiind vorba de procesul dintre aga Grigore Cananău și soția sa Profira, recăsătorită Varlaam; pe 26 februarie 1842, semnează „osăbita socotință” într-un proces pe care îl judecă în legătura cu asigurarea zestrei unei femei.
Funcția de membru al Judecătoriei presupunea cunoștințe temeinice. „Unde va fi deslușit buchiile prima oară Vasile Iurașcu, scrie Ion Roșu, e greu de precizat. S-ar putea ca aceasta să se fi întâmplat în Bucovina, căci prin anul 1824 doi din fii săi vor fi văzuți în Cernăuți, «învățînd nemțăști»” (I. Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu. Originile, București, 1989, p. 162).
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
