Asociaţia Nord, organizatoare a Festivalului „Zilele Nordului”, și-a propus să reconstruiască Prima Școală Sătească de Stat din Moldova. Astfel, timp de 3 weekenduri, la Darabani, vor avea loc o serie de ateliere destinate pregătirii procesului de reconstrucție, care ar urma să înceapă în vara lui 2021.
Participarea la atelierele de pregătire este sprijinită de către organizatori și se va realiza prin înscriere online pe http://www.nordul.ro/ateliere-prima-scoala. Pentru fiecare dintre ateliere sunt disponibile 10 locuri, perioada de înscriere începe pe 2 aprilie și se finalizează cu 3 zile înainte de data începerii acestora. Participanții la ateliere vor putea fi ulterior voluntari pe șantierul de reconstrucție ai primei școli și vor putea lucra cu specialiști și meșteri populari, folosind tehnici, metode și materiale tradiționale în procesul de reconstrucție.
Calendarul desfășurării atelierelor
– 10 -11 aprilie: Atelier de amenajare și pregătire zonă limitrofă șantier Prima Școală de la Darabani, iar expert/supervizor este arhitectul Mihai Tulbure (OAR Nord-Est), arheolog Eduard Setnic (Muzeul Județean Botoșani);
–17 -18 aprilie: Atelier de tehnici și metode tradiționale de lucru în procesul de reconstrucție Prima Școală (cu meșteri tradiționali), expert/supervizor fiind Arhitect Mihai Tulbure (OAR Nord-Est), meșter popular Ovidiu Ionică (Hilișeu), Ionel David (Muzeul Nordului);
–24 -25 aprilie: Atelier de pregătire a expoziției finale Prima Școală Sătească de Stat de la Darabani, expert/supervizor fiind istoric/cercetător Dorin Dobrincu (Institutul de Istorie “A.D. Xenopol, Iași), Arhitect Mihai Tulbure (OAR Nord-Est), Ionel David (Director Muzeul Nordului).
Proiectul se desfășoară cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România(OAR) și este finanțat prin Timbrul de Arhitectură.
Prima Școală Sătească de Stat din Moldova, la Darabani
Școala Sătească de Stat de la Darabani a fost prima școală de acest fel din Moldova înființată la 1841 și care după revoluția din 1989 a fost abandonată, iar după anii 2000 s-a autodemolat, nemaiexistând astăzi decât amprenta la sol pe locul fostei clădiri. Asociația Nord și-a propus în urmă cu câțiva ani să înceapă procesul de reconstrucție a clădirii de patrimoniu și să o transforme în secție de istorie a învățământului în cadrul Muzeului Nordului de la Darabani.
Acest lucru a fost posibil începând cu anul 2020 când Primăria Orașului Darabani a pus la dispoziție terenul inițial al clădirii, colecționarul Dumitru Haha, care a fost custode al Muzeului Nordului, și-a donat întreaga sa colecție de obiecte viitoarei expoziții permanentă, iar Ordinului Arhitecților din România a susținut proiectul prin Timbrul de Arhitectură.
Proiectul de reconstrucție #PrimaȘcoală poate fi susținut prin sponsorizări în bani sau materiale, dar și prin donații în conturile Asociației Nord deschise la BCR, cu mențiunea #PrimaȘcoală.
RO13 RNCB 0301 1477 1126 0001 (lei)
RO56 RNCB 0301 1477 1126 0003 (euro)