Săptămână cu schimbări drastice de temperatură.
După un început de săptămână cu soare şi maxime de 14⁰C mercurul scade sub normalul perioadei. În intervalul 7 – 9 aprilie temperaturile vor fi cu mult mai scăzute decât normalul primei decade a lunii aprilie, respectiv 5 – 8⁰C grade, în medie, la amiază şi între -3⁰C şi -2⁰C grade, noaptea. Mâine se anunţă chiar şi lapoviţă sau ninsoare, noaptea, când temperatura va fi -2⁰C grade şi se anunţă precipitaţii.
Astăzi vremea se va menţine în aceeaşi notă ca ieri, iar maxima va fi de 14⁰C, iar minima va coborî la -2⁰C. Mâine în schimb temperaturile vor scădea semnificativ maxima ajungând la doar 6⁰C. Minima va coborî sub pragul de îngheţ ajungând la -1⁰C. Joi se vor menţine şansele de precipitaţii, însă mercurul din termometre va urca pe parcursul zilei până la 10⁰C, în timp ce noaptea vor fi 0⁰C.
Vineri vremea se va încălzi şi mai mult maxima anunţată de meteorologi ajungând la pragul de 12⁰C, în timp ce minima va fi de 1⁰C. Sâmbătă şi duminică temperaturile se vor încadra în normalul perioadei maxima ajungând la 15-16⁰C, în timp ce minima va fi de 3-4⁰C.