În această perioadă, județul Botoșani devine platou de filmare pentru o producție ce este inspirată din povestea de viață a bunicului ziaristului botoșănean Viorel Ilișoi. „Regizorul Nicolae Mărgineanu a început filmările la <Elixirul tinereții>, o poveste a bunicului meu. În rolurile principale, Maria Ploae (Mămuța) și Doru Ana (Tătuța). Se filmează acum în satul meu, apoi în Fălticeni, Guranda, Costiugeni, Trușești, Ungureni. Sunt adânc emoționat că se întâmplă asta, că povestea bunicului meu ajunge și pe ecran. Și că se filmează chiar aici, în urmele opincilor lui Tătuța. Atât de emoționat, că nu mai pot zice nimic”, a arătat Viorel Ilișoi într-o postare pe o rețea de socializare.
Viorel Ilișoi s-a născut la Ringhilești, județul Botoșani și a copilărit la Casa de Copii din Trușești, pe malurile Jijiei. Acesta își petrecea vacanțele acasă, unde era îngrijit de bunicii lui.
Ziarist cunoscut pentru reportaje de excepţie
A debutat ca ziarist în anul 1990 si a scris, pe rând, la „Atitudinea”, „Timpul”, „Național”, „Cotidianul” și „Jurnalul Național” și a fost mentor la ziarul „Viața liberă” din Galați.
Ziaristul botoșănean este cunoscut și pentru numeroase reportaje pe care le-a publicat de-a lungul timpului. Unul dintre cele mai celebre proiecte se află realizarea filmului documentar „Maria Lătărețu. Ultimul cântec, ultima zi”.
Documentarul a fost prezentat la Festivalul Internațional de Film Etno de la Slătioara. Ziaristul a realizat de unul singur partea de documentare, scenariu, imagine, montaj, dar și regie. De asemenea, s-a remarcat și cu volumul “Cele mai frumoase reportaje” sau cartea “Strălucitor”, o carte care este, așa cum spune însuși autorul, “veselă de la un capăt la altul”.
În 2017, acesta a primit Premiul pentru Excelență în Jurnalism „Vanda Condurache”, în cadrul ediției „Seara Valorilor”, organizată la Iași. Acesta a declarat că „acest premiu are o semnificație specială pentru că poartă numele Vandei Condurache, un ziarist deosebit. Este un premiu comemorativ și altfel primești un premiu pe care scrie «Vanda Condurache». Am luat multe premii, dar acesta, în mod sigur, îmi este cel mai drag”.
SURSĂ FOTO: FACEBOOK/ Viorel Ilişoi